Semafoarele se vor regla automat in functie de trafic, pubelele vor anunta firmele de salubritate cand s-au umplut, iar stalpii vor ilumina doar cand vor sesiza miscare pe trotuar. Pana sa se apuce autoritatile de lucru, unii dezvoltatori IT au inceput deja propriile afaceri, care vor contura asa-numitul „smart city”.

Tehnologia le poate face locuitorilor viata mai usoara si poate reduce cheltuielile publice. Conceptul de Smart City presupune si un iluminat de tip smart. Pentru asta este nevoie insa de stalpi inteligenti care, evident, ar ilumina trotuarul doar daca pe acolo trec oameni. Alt exemplu, aplicatii de parcare inteligenta. Autoritatile pot stabili, in functie de semnalele telefoanelor, ce parcari sunt aglomerate si unde mai sunt locuri.

Cosmin Ochisor, investment management: „Daca vreau sa ajung la blocul x, nu te duce la adresa respectiva, ci te duce undeva in zona, unde probabilitatea este cea mai mare sa gasesti un loc de parcare.

In Bucuresti suntem, in cel mai bun caz, la stadiul de proiecte pilot.

Un inceput timid de proiect Smart City gasim in sectorul 3, unde exista anumite pubele speciale cu senzori care anunta firma de salubritate ca s-au umplut si trebuie sa vina sa ridice gunoiul.

Ca de obicei, firmele IT au simti profitul si s-au miscat repede. O firma din Cluj, de pilda, pune la dispozitie masini de inchiriat prin intermediul unei aplicatii. Doritorii pot gasi aceste masini in tot orasul.

Iulian Padurariu, reprezentantul companiei: „Pe acea aplicatie vede unde este cea mai apropiata masina, merge pana la ea, deschide cu telefonul mobil, pleaca, o lasa unde are treaba si cam asta e.

Pe de alta parte, Ministerul Comunicatiilor crede ca viitorul este al senzorilor care vor impanzi orasele inteligente.

Corneliu Manescu, directia societatea informationala Ministerul Comunicarii: „Putem vorbi de adaptarea parcului transportului in comun in functie de gradul de utilizare din ziua respectiva sau de la orele respectiva.

Asa ca Ministerul a inceput sa pregateasca un ghid cu ajutorul caruia primariile vor crea o infrastructura de senzori. Sustine ca abia dupa ce va fi gata autoritatile locale vor putea investi temeinic in sistemul smart city.