Încă din anul 1992, de la momentuserena-adlerl semnării Convenţiei cadru a ONU privind schimbările climatice, problematica s-a dovedit complexă, necesitând o abordare interdisciplinară, pe nivele de intervenţie, de la nivelul naţional spre cel local. Mandatul de la Berlin, a deschis în 1995 calea fixării unor ţinte concrete, nu mai mici de 5%, pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, urmând apoi semnarea în 1997 a Protocolului de la Kyoto şi deschiderea primei perioade de angajament 2008-2012, convenită cu acelaşi prilej. Au urmat ani de eforturi susţinute, care astăzi ne-au adus la o ţintă de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră asumată de UE pentru 20%, cu orizont de timp 2020. Uniunea Europeană a fost şi rămâne în fruntea eforturilor de reglementare a acestui sector de mediu. Ne-am referit pe scurt la aceste repere, pentru a ajunge la evenimentul internaţional de mediu care a marcat luna noiembrie 2016, cea de a 22-a Conferinţă a Părţilor la aceasta convenţie, de curând încheiată. A însemnat un pas important spre materializarea şi punerea în aplicare a Acordului de la Paris dedicat limitării încălzirii globale.

 În ultimii 25 de ani, eforturile de aplicare ale Convenţiei cadru a ONU privind schimbările climatice, prin măsuri de reducere a emisiilor şi de adaptare a sistemelor la schimbările climatice, s-au dus mai ales la nivel naţional. Aceasta s-a întâmplat şi cu planurile de acţiune ale sectoarelor economice care au abordat mai ales la nivel conceptual politicile de reducere asumate şi/sau a celor menite aplicării unor programe de adaptare a sectoarelor componente ale sistemului urban. Subiectul acestui început de analiză de viziune este direct legat de priorităţile de mediu necesar a fi adoptate consecvent şi la nivel local. O politică modernă de guvernare locală trebuie să integreze şi aspectele de mediu în planurile de dezvoltare urbană, adică mediul să îşi aibă locul în planurile de urbanism, indiferent de acoperirea teritorială a acestora. Este calea prin care se va reuşi creşterea rezistenţei sistemelor componente ale politicii de dezvoltare urbană la schimbările climatice, dar şi la adaptarea sectoarelor sensibile şi vulnerabile, cum ar fi transportul public, aspectele de mobilitate urbană, producerea energiei la nivel local, managementul resursei de apă sau gestiunea deşeurilor, cu precădere a celor menajere care prin depozitare pe un anumit număr de ani şi funcţie de dimensiunea depozitului de deşeuri, produc metan.

Este momentul în care se poate crea o convergenţă a politicilor sectoriale de la nivel urban. În acest fel, participarea cetăţeanului la luarea deciziilor pentru politici publice locale va avea un rol pozitiv, fără o dezbatere bazată pe negare de dragul negării. Este calea prin care măsurile vor avea sustenabilitatea necesară aplicării concrete şi nu rămânerii în fază de proiect de intenţie.

Problemele de mediu au devenit o simplă formalitate şi poate de aceea deciziile ce privesc planurile strategice nu au susţinerea necesară din partea cetăţenilor, nici la etapa de adoptare a planului şi nici la cea de adoptare. Susţinerea vine din partea societăţii atunci când aceasta este în cunoştinţă de cauză şi iată de aici şi necesitatea continuării şi dezvoltării programelor de conştientizare în domeniul planificării urbane cu considerarea priorităţilor de mediu.

Societatea are nevoie de acţiuni în cunoştinţă de cauză, pentru că doar aşa se poate produce un progres real şi o îmbunătăţire de fond a calităţii vieţii. Este momentul în care putem vorbi despre planurile de urbanism impreună cu componenta de mediu, o viziune care să ţină seama de tradiţiile locale şi de tendinţele aduse de tehnologii moderne.

Iată subiecte ce ţin de legătura dintre planificarea şi dezvoltarea urbană, în contextul priorităţilor de mediu şi nu doar a celor de amenajare a teritoriului. Oraşele au nevoie de viziune de dezvoltare spre acele oraşe verzi, devenite deja realitate în multe capitale şi mari oraşe din lume. Un aspect căruia până acum nu i s-a acordat importanţa cuvenită este cel al reglementării de mediu la nivel local. A fost o reticenţă în adoptarea unor măsuri mai stricte decât normele naţionale în actul de guvernare locală. S-a mers mai ales pe reglementările cadru de la nivel naţional, unitare pe întreg teritoriul ţării şi nu s-au analizat posibilităţile de a adopta măsuri mai stricte dacă realităţile locale o impun. Iată de ce este necesară adoptarea unor planuri de acţiune pentru schimbările climatice, de la planificare până la proiecte concrete adaptate condiţiilor locale. Dacă această deschidere de dezbatere va avea ecoul pe care ni-l dorim, ne propunem sa continuăm cu măsuri concrete. cu caracter general sau particularizate condiţiilor locale concrete.

Autor: Serena Adler – Expert de mediu