- Publicitate -
- Publicitate -

Intensificarea relațiilor generate de procesul de globalizare, mărirea vitezei de relocare a activităților, conectarea tot mai facilă a forței de muncă indiferent de locația în care aceasta se găsește, argumentează afirmația lui Kevin Kelly cu privire la faptul că „noua economie operează mai degrabă spațial decât local”.

Într-un context cum este cel din România, când procesul de reorientare a procesului de dezvoltare regională a generat acutizarea unora dintre disparități și apariția altora, devine evident faptul că centrele universitare vor fi cele care vor juca rolul de hub-uri ale inovației și creativității. Asemenea economiilor statelor occidentale și cea românească a intrat în etapa de dezvoltare postindustrială. Nuanțarea introdusă de R. Florida, anume că vorbim despre o „economie creativă, mult mai inclusivă” (The Flight of the Creative Class, 2006) ne face să analizăm factorii care favorizează sau blochează performanța creativității, dar și modelul distribuției acestor centre de inovare funcție de nivelul de libertate a exprimării.

Un alt aspect scoate în evidență perfomanța creativității reflectată în nivelul salariului și modul în care acesta se distribuie spațial. Există factori ce influențează această distribuție? Care sunt acești factori? Există diferențe legate de salarii care ridică semne de întrebare cu privire la motivația firmelor de a se stabili sau a rămâne într-o regiune sau alta sau întrun oraș sau altul (Enrico Moretti, 2012).

Firesc ar fi să ne întrebăm dacă există o legătură între aceste situații și politicile publice de dezvoltare locală, regională sau națională. Glaeser (2013) subliniază faptul că, proximitatea locației generează atracție pentru afaceri și oameni. Nevoia de educație performantă, apropierea față de locul de muncă, apropierea afacerilor de forța de muncă sunt elemente constituente ale acestui complex de atractivitate. Concluzia acestei observații este aceea că aglomerarea se reduce la reducerea costurilor legate de transport (bunuri, oameni, idei). În România, clusterizarea poate fi generată, în mod particular de lipsa unei infrastructuri uniform distribuite la nivel național, iar în aceste condiții firmele se asociază, concentrează în zone cu accesibilitate mai ridicată sau proximitate față de elemente de infrastructură modernă, furnizori sau beneficiari.

De aceea fenomenul clusterizării este punctual, în sensul unicității sale la nivel de regiune (ex. Transilvania, Muntenia, Moldova…). Perspectiva adusă în discuție de către Friedman, aceea a existenței unei lumii plate susține teoria lui Alfred Marshall conform căreia există tendința firmelor de a se organiza în clustere, pentru a câștiga din punct de vedere al productivității. Clusterizarea induce creșterea productivității și inventivității, aptitudinile și talentul celor angajați devenind astfel complementare. Mai mult decât atât, inovația nu este condiționată de emigrație, în parte datorită fluidității informației și nivelului de conectivitate.

Acolo unde însă există un capital uman creativ, care poate genera și influența în sens pozitiv procesul inovativ se poate presupune declanșarea creșterii economice care la rândul său ar determina clusterizarea. Nu întotdeauna însă existența unor centre creative generează creștere economică, probabil din cauza inexistenței unui mediu economic care să preia inovația și să o transforme în creștere.

Autor: Conf.univ. dr. Marian Marin – Universitatea București

- Publicitate -