- Publicitate -
- Publicitate -

Obiectivele administratiei pietrene pe termen mediu si lung, așa cum rezulta din Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) sunt : 1/ Dezvoltarea și regenerarea urbană a Municipiului Piatra Neamț 2/ Integrarea capitalului natural și uman în vederea dezvoltării durabile și a creșterii calității vieții în Piatra Neamț 3/ Dezvoltarea economică a Municipiului și dezvoltarea unui turism durabil, în acord cu mediul înconjurător 4/ Implementarea misiunii SMART CITY.

Pentru ca aceste obiective să fie atinse, au fost elaborate planuri de acțiune și un plan de investiții multianual, care vizează elemente importante ale serviciilor publice si infrastructurii rutiere si pietonale, modernizarea și construcția unor cladirilor publice (inclusiv din rețeaua școlară), a unui sistem de iluminat inteligent, a unei rețele de comunicații prin fibră optică, dar și investiții în mobilitatea urbană, siguranța și fluidizarea traficului, piste pentru bicicliști și dezvoltarea interfeței cu locuitorii, sub toate formele (fața în față, online, prin telefon, prin reteaua stradală de info-pointuri, etc).

Acestea vor însuma numai până în 2020 între 30 și 100 mil de euro (în funcție de resursele bugetului local și fondurile europene ce vor fi atrase). La aceste proiecte care au în centru proprii locuitori, se adaugă și ținte (care nu necesită neapărat investiții dar presupun finanțări pentru organizarea de evenimente, derularea unor parteneriate, campanii media, etc) și anume : susținerea și dezvoltarea mediului antreprenorial și de afaceri, atragerea de investiții românești și străine, un calendar bogat de evenimente (de tineret, artă, cultură, cunoaștere, sport de masă și de performanță, acțiuni sociale, de divertisment, festivaluri, celebrări, participări la târguri și expoziții, etc), care să facă Municipiul Piatra Neamț (stațiune turistică din 2010) mai vizibil și mai atractiv.

În concordanță cu aceste direcții de acțiune, în planul meu de management mi-am propus propriile obiective pe termen scurt și mediu (până în 2020) : 1) Atragerea de investiții românești și străine și dezvoltarea afacerilor locale 2) Adaptarea Municipiului la schimbări și transferul către generațiile viitoare 3) O interfață modernă și prietenoasă cu publicul 4) O interfață pro-activă cu mediul de afaceri și societatea civilă și dezvoltarea climatului antreprenorial și de citizenship 5) Dezvoltarea industriei locale a turismului și reinventarea Pietrei și Ținutului Neamțului ca destinație turistică 6) Dezvoltarea teritorială integrată și participarea activă a Municipiului la structurile asociative de dezvoltare intercomunitară 7) Elaborarea de politici publice locale (de urbanism, de mediu, etc) care să înglobeze propria vizune a administrației asupra dezvoltării comunității Întrucât sunt Administrator Public din anul 2009, am fost implicat în numeroase proiecte și evenimente care au influențat viața comunității, funcționarea și imaginea orașului, dintre care amintesc aici câteva :

-am coordonat echipa de organizare a Congresului European de Turism Rural, pe care Piatra Neamț și județul Neamț l-au găzduit în 2012

-în perioada 2010-2013 am coordonat și participat la în mod direct la implementarea a 13 proiecte cu finanțare nerambursabilă, în valoare de peste 35 milioane de euro (sistemul de management al deșeurilor, infrastructură și spații publice, rețele de utilități, îndiguiri, modernizare străzi, restaurări, amenajări urbanistice, pasaj rutier și parking subteran, amenajări și dotări centre sociale și de copii, reabilitări spații pentru diverse servicii publice, promovare turistică, structuri de economie socială, informatizare, instruire continuă, servicii online pentru public și mediul de afaceri, spații verzi, centru de informare turistică, etc)

-în 2014 am inițiat și contribuit la înființarea și apoi la dezvoltarea Clusterului “Ținutul Neamțului”, axat pe industria turismului și servicii conexe

-în 2015 am inițiat o abordare sistemică a conceptului de Smart City, prin elaborarea unui Mic ghid pentru orașele care vor să devină (și mai) inteligente și adoptarea, de către Consiliul Local a Declarației “Piatra Neamț 2020 – Oraș Inteligent”

-am contribuit la revizuirea Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană și a Planului de mobilitate urbană (în două etape, derulate în 2016 și prima parte a anului 2017)

-în mai 2017 a fost lansat, ca rezultat al parteneriatului cu ADR NE, primul incubator și accelerator de afaceri regional, Rubik Hub, într-o clădire a municipalității aflată într-un cadru natural de excepție, în complexul de agrement “Peste Vale” Subliniez faptul că toate aceste proiecte au fost rezultatul muncii unor echipe extinse și nu doar a unei (unor) persoane, că au beneficiat de implicarea specialiștilor din Primărie dar și a partenerilor (dintre care țin să amintesc ADR NE și Camera de Comerț și Industrie Neamț), de susținerea Primarului și Consiliului Local, de taxele și impozitele plătite de locuitori și mediul de afaceri și de fondurile europene atrase.

Problematica “Smart” trebuie să preocupe orice decident din sectorul public și orice comunitate locală, pentru că tehnologia internetului, conectivitatea și terminalele portabile inteligente (telefoanele, tabletele, notebook-urile, etc) au generat și vor produce din ce în ce mai multe schimbări în viața de zi cu zi a oamenilor, indiferent că ne convine sau nu și independent de ce va face administratia centrală sau locală. Este puțin probabil ca măcar să putem anticipa toate aceste schimbări și efectele lor pe termen lung, depinde însă numai de noi dacă ne adaptăm acestor schimbari și le folosim în mod pro-activ (ca să profităm de oportunitățile pe care le aduc), sau ramânem spectatori. Mai mult, dacă până acum era considerată o simplă opțiune, ignorarea abordării “Smart City” în orice strategie locală constituie deja un handicap.

Din ce în ce mai multe autorități publice locale conștientizează faptul că administrația este datoare să “întoarcă” oamenilor, comunității (în schimbul taxelor și impozitelor plătite, a constrângerilor suportate dar și a implicării sociale a membrilor colectivității), o abordare strategică inteligentă, etică și orientată spre viitor. Practic nici un pol urban nu-și mai permite să nu facă (sau măcar să-și planifice să facă) ceea ce trebuie : săși fructifice resursele și oportunitățile, să-și proceseze și recicleze reziduurile, emisiile și deșeurile, să manifeste responsabilitatea socială, să utilizeze în mod transparent noile tehnologii, echipamentele digitale și soluțiile inovative în beneficiul generației actuale și al celor viitoare. Nici Piatra Neamț nu face excepție și exact aceste lucruri constituie substanța propriei Misiuni Smart City, regăsindu-se în viziunea asumată prin Declarația “Piatra Neamț 2020 – Oraș Inteligent”. Personal, cred că primii pași pentru o dezvoltare de succes a conceptului la nivel local (în România), ar putea fi :

1.Introducerea subiectului pe agenda publică (accentul se pune pe oameni și nu pe tehnologie, pe beneficiile pentru comunitate) și atragerea, lângă administrația locală, a suporterilor abordării “smart” din mediul instituțional, societatea civilă și mediul de afaceri într-un parteneriat (chiar și neformalizat) care să includă input-urile și viziunile lor referitoare la cum văd propria comunitate din această perspectivă. Un rol esențial îl au structurile asociative, profesionale și de business dedicate (cum este și Asociația Română pentru Smart City și Mobilitate), care aduc furnizori de soluții smart, knowhow și exemple de bună practică.

2.Definirea și asumarea propriei viziuni și obiectivelor specifice, măsurabile, care să permită coordonarea eforturilor și resurselor, măsurarea progreselor și ajustarea planurilor. Practic, acest pas înseamnă conturarea imaginii viitorului oraș/comunitate intelligent(ă), din perspectivă proprie (inclusiv prin consultare publică) și adoptarea de către Consiliul local a unei Hotărâri care să precizeze care este rezultatul așteptat și orizontul de timp și să permită/decidă alocarea de resurse publice (umane, logistice și financiare) pentru atingerea scopului, a situației dorite.

3.Optimizarea procesului și formalizarea, de către executiv, (decidenți și aparatul Primarului) a planificării, prin introducerea acestei noi direcții de acțiune în strategia locală, elaborarea unui plan de acțiune, exprimarea acestuia sub forma unui proiect de sine stătător, care să integreze celelalte proiecte locale de investiții, lucrări, dotări, achiziții de bunuri, etc în gândirea “smart”, validarea de către Consiliul Local, urmată apoi de bugetare și implementare.

Municipiul Piatra Neamț este în plin proces de “smartificare”, după asumarea propriei viziuni (definită și asumată prin Declarația “Piatra Neamț 2020 – Oraș Inteligent”, mai multe detalii în secțiunea Smart City de pe site-ul Primăriei https://www.primariapn.ro/) și introducerea acestei noi direcții de acțiune în Strategia proprie, noi fiind acum în etapa integrării unor proiecte referitoare la infrastructură, mobilitate, iluminat inteligent, siguranța publică și fluidizarea traficului, zone WiFI, e-guvernare și turism inteligent (interfața cu locuitorii și turiștii), etc în Misiunea “Smart City”, sincronizarea cu alte proiecte proprii și ale altor entități publice și private, finanțarea unor lucrări din buget local, atragerea de fonduri nerambursabile pentru cele mai importante și demararea implementării acestora. Unele dintre aceste componente ale viitoarei arhitecturi smart sunt deja funcționale : -un sistem de monitorizare video (chiar dacă deocamdată nu foarte complex – dispecerat si 22 de camere), care poate fi considerat o primă componentă a implementării conceptelor “smart security” și “smart traffic” -o interfata digitala cu contribuabilii, constand intr-un sistem de acces on-line la serviciile publice (reateaua de info-kioșk-uri stradale) și de plată on-line a taxelor și impozitelor locale, o componentă a implementării conceptelor de “smart governance” și “smart public services” – o zonă de acces public la internet WiFi (Parc – Curtea Domnească), ca primă componentă a implementării conceptelor de “intelligent tourism” și “smart community” – un ghid digital pe bază de coduri QR scanabile amplasate pe cladiri, monumente, obiective istorice, etc – o altă componentă a implementării conceptului de “intelligent tourism” – un centru de excelență în educație, ce poate fi considerat o componentă a conceptului de “smart education”, cu o sală de clasă “inteligentă” (ecran, videoproiector / laptopuri / tablete în rețea / intranet, etc,) în care primii “elevi“ sunt cadrele didactice Pe listă s-a adăugat de curând si o zonă smart ce include intr-un perimetru concentrat mai multe facilități smart (inclusiv un punct de încărcare pentru mașinile electrice !), un proiect derulat în parteneriat cu Telekom asemănător cu cel pus în practică deja la Constanța.

Așa cum spuneam, un oraș inteligent nu aplică tehnologiile digitale doar din considerente de eficiență, ci în primul rând pentru că aduce beneficii oamenilor care traiesc acolo, turiștilor, celor care vin pentru afaceri și altora. Administrația nu trebuie să se comporte foarte diferit de o afacere privată centrată pe client (customer oriented). Atât timp cât finalitatea proiectelor smart vizează o valoare adaugată pentru o familie tipică văzută în toate ipostazele (la muncă, la școală, acasă, în mașină, in timpul liber, etc), nu vom fi “furați” de mirajele unei digitalizării generalizate (până la urmă oamenii preferă să vorbească cu un interlocutor uman decât să tasteze cifre ca urmare a intrucțiunilor unui robot telefonic).

Întrebarea cheie care trebuie pusă de fiecare dată este : ce beneficii aduce soluția în discuție pentru cetățeanul care o utilizează ? Din această perspectivă, poate că o rețea de piste pentru bicicliști (o componentă a unui smart city) contribuie mai mult la siguranța publică și fluidizarea traficului decât, să spunem, o rețea de camere video. Asta nu însemană să renunțăm la anumite proiecte, ci doar să ne întrebăm cum vor contribui la creșterea calității vieții oamenilor. Durata până la obținerea de fecte vizibile trebuie să fie minimă. Da, ne propunem un orizont de timp măsurat în ani atunci când vorbim de o viziune, de obiective ambițioase, complexe, dar trebuie început cu cîteva proiecte simple, cu efecte imediate sau pe termen scurt (până la un an), care conving, care aduc noi suporteri pentru viitoarele proiecte.

De exemplu, soluțiile de e-guvernare care facilitează accesul la serviciile publice (cum ar fi preluarea și transmiterea unor documente prin internet, plata online a taxelor și impozitelor) încurajează utilizatorii să folosească și alte aplicații și modalități de interacțiune cu administrația. Țin să menționez că, pentru orice oraș, misiunea smart-city nu este un proiect cu dead-line, cu un termen limită, o zi în care să poți spune “până ieri nu eram smart city, azi suntem”, ci un proces continuu, care este monitorizat permanent, evaluat periodic după mai multe criterii (între care și progresele făcute) și reluat pe un alt plan sau altă direcție de acțiune.

Bogdan PUȘCAȘU Administrator Public Piatra Neamț

- Publicitate -