Târgu Mureș – comunitate creativ-inteligentă

0
152
Soós Zoltán, candidat la Primăria orașului Târgu Mureș
Soós Zoltán, candidat la Primăria Municipiului Târgu Mureș

Transformarea orașului Târgu Mureș într-un oraș competitiv, care să se dezvolte plecând de la interesele târgumureșenilor este unul dintre pașii ce trebuie făcuți în direcția Smart City. Pentru a afla mai multe despre posibilele inițiative de dezvoltare în direcția Smart City ale Municipiului Târgu Mureș, am stat de vorbă cu domnul Soós Zoltán, candidat independent la Primăria Municipiului Târgu Mureș, susținut de UDMR, dar și de Partidul Popular Maghiar din Transilvania (PPMT) și Partidul Civic Maghiar (PCM)!

Smart City Magazine: Dezvoltarea armonioasă a orașelor de astăzi este din ce în ce mai legată de  implementarea conceptului de Smart City. Ce înțelegeți prin Smart City și cum raportați conceptul la dezvoltarea comunității pe care doriți să o reprezentați?


Soós Zoltán: Când vorbim despre Smart City, mă gândesc, în primul rând, la un oraș foarte bine organizat, pe baza unui program fundamentat pe date concrete, digitalizat și modern. Un oraș ideal al secolului al XXI-lea, așa văd eu conceptul de Smart City. Dar, ca să ajungem la rezultatul dorit, pe lângă deciziile care trebuie luate, sunt esențiale evaluarea corectă și transparența. Consider că digitalizarea este vitală pentru ca orașul să facă față provocărilor celei de-a patra revoluții industriale.

Smart City Magazine: Care considerați că este legătură dintre conceptele de Smart City, implicare civică și tehnologie? Cum pot fi ele ancorate în comunitatea pe care doriți să o reprezentați?


Soós Zoltán: Consider că este foarte importantă implicarea comunității în proiecte de tip Smart City. Mai mult, sper că experții noștri în IT pot chiar să îmbogățească orașul cu multe idei inovatoare. Acesta este și motivul pentru care vrem să creăm un incubator de afaceri și un parc tehnologic. Sperăm ca multe idei care vor lua naștere aici vor promova și digitalizarea orașului.

Smart City Magazine: Care sunt prioritățile de investiții pe care le aveți în vedere pentru următorii 4 ani? Cum sunt acestea raportate la următorul exercițiu financiar, 2021-2027?

Soós Zoltán: Putem vorbi despre mai multe investiții importante. Canalizarea, alimentarea cu apă potabilă, iluminatul public, alimentarea cu energie a gospodăriilor, toate aceste rețele sunt vechi de zeci de ani sau chiar de acum un secol!

În acest moment, soluțiile Internet of Things sunt de o importanță capitală pentru reînnoirea acestor rețele. De exemplu, în prezent, este o provocare majoră pentru furnizorul de apă să găsească un echilibru între costul înlocuirii unei rețele încă funcționale și costul pierderilor. Așa-numitul sistem de monitorizare a rețelei bazat pe Internet of Things, ce poate oferi informații în timp real despre funcționarea și starea curentă a sistemului, ajută enorm la rezolvarea unei situații critice. În primul rând, este nevoie de senzori de presiune SMART, debitmetre și senzori acustici, care deservesc întreaga rețea de apă cu măsurători precise. Totodată, contoarele inteligente de apă permit consumatorilor să știe exact câtă apă consumă, astfel încât, în medie, utilizarea apei poate fi redus cu 10% (pe baza Ghidului GSMA Smart City: Managementul apei), iar scurgerile și țevile rupte pot fi detectate mai repede, astfel încât să poată fi preîntâmpinate eventuale accidente. Costurile pentru investiții sunt, de asemenea, reduse datorită gradului mai redus de utilizare.

În plus, optimizarea presiunii în manieră digitală reduce consumul și pierderile de energie. După acest tipar, avem proiecte de modernizare pentru mai multe servicii de utilități.

Smart City Magazine: Verticala Smart Mobility este una dintre cele mai importante într-un oraș inteligent. Care sunt soluțiile pe care le propuneți pentru îmbunătățirea mobilității urbane în Municipiul Târgu Mureș?

Soós Zoltán: Scopul nostru este să oferim varianta optimă și inteligentă locuitorilor orașului, pentru a putea ajunge la orice destinație, cu un grad de poluare al mijloacelor de transport cât mai redus posibil. Ne gândim, în primul rând, la soluții flexibile. Cetățenii trebuie să aibă posibilitatea să aleagă între mijloacele de transport în comun moderne, ecologice și punctuale, în siguranță.

Dacă aleg să se deplaseze cu mașina, trebuie să existe parcări supraterane și alte facilități de parcare. Asociația Zona Metropolitană Târgu Mureș are posibilitatea de a obține resurse din ciclul de finanțare 2021-2027, ceea ce presupune o dezvoltare semnificativă a infrastructurii orașului și a întregii regiuni. În acest fel, problema transportului în comun regional poate fi soluționată, se poate realiza centura de ocolire a orașului, calea ferată poate fi conectată la transportul în comun, pistele pentru biciclete pot fi extinse semnificativ și pot fi găsite chiar noi atracții turistice. Toate acestea ar putea fi monitorizate în timp real cu ajutorul senzorilor inteligenți. Senzorii inteligenți pot contribui la fluidizarea și securitatea traficului.

Smart City Magazine: Îmbunătățirea condițiilor de viață ale cetățenilor este unul dintre indicatorii verticalei Smart Living a unui oraș inteligent. Care sunt proiectele pe care le vizați în acest sens?

Soós Zoltán: Acestea sunt strâns legate de proiectele „orașul verde” și „orașul inteligent”. De exemplu, planurile noastre pe termen scurt includ amplasarea unor bănci inteligente în cele mai aglomerate zone publice ale orașului, care să permită încărcarea dispozitivelor inteligente sau a scaunelor cu rotile electrice, echipate cu un terminal de informații și o suprafață alimentată cu energie solară. De asemenea, avem în vedere amplasarea de stații de încărcare electrică pentru mijloace de transport ecologice. Încercăm să creștem calitatea vieții locuitorilor orașului nostru prin toate mijloacele, pentru că acesta este modul în care ne putem menține tinerii acasă și tot astfel vom putea atrage companii internaționale care să investească în oraș.

Smart City Magazine: Digitalizarea instituțiilor publice este un subiect din ce în ce mai dezbătut la nivelul societății românești de astăzi, în contextul pandemiei de coronavirus. Ce inițiative privind digitalizarea administrației publice aveți în vedere pentru dezvoltarea inteligentă a Municipiului Târgu Mureș ?

Soós Zoltán: Pentru început, ne-am propus ca pe parcursul unui an să dezvoltăm un portal de informații și o aplicație de utilitate publică. Așadar, reînnoim web- site-ul și interfața online a orașului. Creăm un portal care să conțină toate informațiile relevante despre oraș într-un singur loc și pe care îl conectăm la o aplicație care să ofere soluții adecvate pentru un oraș inteligent. Aceste platforme nu sunt doar informative, ele sunt adaptate pentru raportarea erorilor și participarea la luarea deciziilor, pe care le percepem ca fiind parte a unui management eficient al orașului. Considerăm că este important să avem orice informație utilă, chiar și din domeniul administrativ, la un click distanță, accesibilă tuturor de pe un smartphone. Prin urmare, dorim, de asemenea, să creăm un așa-numit API (open API), astfel încât, dacă cineva, inclusiv studenții IT, ar vrea să dezvolte aplicații de utilitate publică, să poată face acest lucru într-un mod simplu și bine documentat. În acest scop, vom iniția și un dialog cu universitățile.

Smart City Magazine: Reducerea poluării și protecția mediului înconjurător sunt obiective esențiale ale unui oraș inteligent. Care sunt propunerile dvs. în ceea ce privește soluțiile inteligente pentru atingerea obiectivelor menționate?

Soós Zoltán: În cazul Parcului tehnologic și de inovație, precum și în ceea ce privește proiectul Incubatorului de Afaceri ne străduim, de asemenea, să reducem la minimum poluarea. Ne gândim la răcirea pasivă și activă a clădirilor, luând în considerare factorii de mediu și folosirea surselor de energie regenerabilă. Dar, pentru a da un exemplu specific, fiecare server are nevoie de un UPS care furnizează o sursă de alimentare continuă. Dacă folosim hardware moderne în „modul ECO”, putem obține cu până la 99% mai puțin consum de energie, în timp ce alimentarea cu energie a sistemelor noastre IT nu este în pericol.