Voluntari pentru Israel, SAR-EL

voluntari pentru israel

SAR-EL – Voluntari pentru Israel – implicare civică

Sar-El este o organizație non-profit, subordonată conducerii Corpului Logistic Israelian, pentru cetățenii israelieni care locuiesc în străinătate și care doresc să-și
finalizeze stagiul militar.

Programul este deschis și cetățenilor non-israelieni, care doresc să participe la un program de servicii asemănător serviciului militar. Programul constă, de obicei, în trei săptămâni de voluntariat în diferite baze ale armatei israeliene care nu se află în teatrele de operațiuni.

Noane Ester, voluntar Sar-El

Sunt voluntar în armata Israelului. Până acum am fost în 5 baze militare cu specific diferit. De la forțele aeriene (Intelligence), la cele terestre, unități medicale, poliție de frontieră sau academia de ofițeri, fiecare bază mi-a oferit o experiență diferită, lecții de viață diferite și o perspectivă tot mai largă asupra modului în care armata își desfășoară activitatea și a principiilor după care se ghidează.
Mi-am dorit mult să am oportunitatea de a fi parte din IDF înainte să aflu despre existența proiectului de voluntari. Acolo am aflat și motivul pentru care există acest proiect: din necesitate, dar și pentru oamenii care iubesc Israelul, la fel ca și mine.
Suntem cazați în baze militare și asigurăm logistica necesară împreună cu soldații. Din cauza situației tensionate din Orientul Mijlociu, Israelul trebuie să fie întotdeauna pregătit pentru război, așa că noi asigurăm funcționalitatea echipamentului de care armata are nevoie. Îmbrăcați în uniforme, participăm la înălțarea drapelului, la masă, la diverse activități împreună cu ghizii Sar-El pentru ca seara să stăm la povești.

Senzația pe care o am în armată este aceea a unei vacanțe atipice, în care mă deconectez de la rutina zilnică. După ce am intrat în ritmul vieții de la baza militară și m-am obișnuit să trăiesc doar cu strictul necesar, încep să-i cunosc pe cei din jurul meu am impresia viața mea obișnuită devine neinteresantă. În weekend-uri avem posibilitatea să vizităm țara. Israelul are o istorie și o cultură care merită descoperite.

Modul de gândire după care se ghidează armata dar și civilii, provocările și obstacolele pe care le întâmpină și felul în care mi-au răspuns întrebărilor m-au făcut să înțeleg demersul de reconstruire a statului Israel. Majoritatea acestor subiecte ne sunt prezentate ca pe o provocare în tot felul de jocuri și exerciții în care noi trebuie să facem alegeri și să ne prezentăm punctul de vedere. Am învățat puțină ebraică, puțin din limbajul armatei, din istoria, cultura și geografia Israelului, am făcut Krav-maga, instructaj de bază, spinning și alte activități.

Fiecare program de voluntariat Sar-El a fost o experiență care mi-a îmbogățit sufletul. Am plecat cu gândul să dăruiesc timpul și munca mea unei cauze nobile, dar am primit însutit înapoi. Am avut ocazia să cunosc oameni frumoși, am vizitat orașele și locurile sfinte ale Israelului, am fost provocată să-mi depășesc limitele și poate cel mai important, armata Israeliană m-a învățat să prețuiesc
mult mai mult viața!

Dacă vă doriți și voi o astfel de experiență, puteți accesa www.sar-el.org, unde veți găsi toate informațiile despre programul de voluntariat sau pagina de facebook “Sar-El România”.