sâmbătă, septembrie 21, 2019
Numărul 10

Orașul Inteligent 2030

din aceeași categorie

Pimăria Sectorului 6, prin Centrul Cultural European Sector 6, alături de Asociaţia Română pentru Smart City şi Mobilitate invită toţi liceenii din Sectorul 6 să se înscrie în Competiţia „Oraşul Inteligent 2030

Proiectul a început în luna ianuarie, iar de atunci şi până în prezent au avut loc o serie de evaluări pentru a identifica profilul elevilor din liceele sectorului, astfel încât modulele să fie adaptate pentru a răspunde nevoilor tinerilor liceeni.

Cea de-a doua parte a proiectului – întâlnirile cu mentorii au avut loc la: – Colegiul Economic „Costin C. Kiriţescu”, 22 martie 2019, între orele 12:00 – 14:00; – Liceul Teoretic „Tudor Vladimirescu”, 25 martie 2019, între orele 13:00 – 15:00; – Liceul Teoretic „Eugen Lovinescu”, 26 martie 2019, între orele 10:00 – 13:00; – Colegiul Naţional „Elena Cuza”, 26 martie 2019, între orele 14:00 – 17:00; – Liceul Tehnologic „Sf. Antim Ivireanu”, 27 martie 2019, între orele 09:00 – 12:00; – Colegiul Naţional „Grigore Moisil”, 27 martie 2019, între orele 13:00 – 15:00.

În cadrul Competiţiei „Oraşul inteligent 2030”, liceenii vor prezenta idei care, în viziunea lor, pot schimba viaţa oraşului, idei despre cum vede generaţia tânără că va arăta oraşul în anul 2030. Ideile pot fi înscrise în concurs, în perioada 28 martie – 8 aprilie 2019. Liceenii care vor intra în finală vor prezenta juriului ideile, iar cele mai bune dintre acestea vor aduce câştigătorilor premii în valoare de:
Premiul I – 2.000 lei
Premiul II – 1.500 lei
Premiul III – 1.000 lei
2 menţiuni – fiecare în valoare de
500 lei.
Etapele proiectului „Oraşul Inteligent 2030”:
Etapa 1 (22 martie – 27 martie) – au loc întâlnirile cu mentorii în vederea analizării oportunităţii de a participa la proiect. Toţi participanţii primesc diplomă de participare.
Etapa 2 (din 22 martie) – participanţii înscrişi în competiţie vor aprofunda tematica, disponibilă online la www.orasulinteligent2030.ro sau în cadrul întâlnirilor programate cu lectorii din proiect.

Proiectele vor viza următoarele domenii: Smart Mobility, Smart Environment, Smart Governance, Smart Living, Smart Economy şi Smart Citizen. Toate informaţiile despre formatul proiectului pot fi găsite pe site-ul concursului.
Etapa 3 (28 martie – 8 aprilie) – Start! Înscrie proiectul tău! Sunt doar câţiva paşi simpli de urmat! Înscrierea se face on-line, prin completarea unui formular.
Etapa 4 (9 aprilie – 12 aprilie) – Jurizarea.
Finala (19 aprilie 2019) – Cei care se vor califica în finală îşi vor prezenta proiectul în faţa juriului.

Orizontul de timp vizat este proiecția Orașului Inteligent-2030, când tinerii de acum vor fi adulți. Proiectul urmărește să genereze dezbateri interactive, în care tinerii să își prezinte viziunea. În urma dezbaterilor, participanții vor întocmi propriul proiect, sub coordonarea unui cadru didactic, individual sau în echipe de elevi, în funcție de propriile preferințe, iar la final, cele mai interesante proiecte vor fi premiate. Proiectul vizează pe de o parte informarea tinerilor despre conceptele și componentele smart city, iar pe de altă parte implicarea activă a acestora în identificarea de posibile scenarii despre cum vor arăta orașele în 2030, din perspectiva dezvoltării unui oraș inteligent.

Rezultatul cel mai important al proiectului va fi fără îndoială implicarea acestora în societate. Pe de altă parte, dezbaterile vor implica și cadrele didactice creând o mai bună comunicare cu elevii. În contextul schimbărilor prin care trecem ca și societate și a modificărilor pe care le presupune folosirea tehnologiei în viața de zi cu zi, tinerii trebuie să privească dincolo de cele mai uzuale folosiri ale telefoanelor pentru jocuri sau simpla navigare a internetului și să înțeleagă în mod practic și util cum poate fi și cum este integrată tehnologia în viața orașului.

Mai mult, cu ajutorul prezentărilor din cadrul proiectului vor putea înțelege și aprofunda cum se pot implica activ în construcția societății și a comunității din care fac parte. Materialele informative vor fi disponibile și în format online, astfel că atât concurenții cât și participanții la dezbateri se vor bucura de un suport suplimentar ulterior finalizării proiectului.

mai mult despre acest subiect

Advertisment

ultimele articole