Webinar Smart City România, episodul #28 – despre Amsterdam Smart City

0
48

Joi, 19 Noiembrie 2020, Asociația Română pentru Smart City a organizat evenimentul online Webinar Smart City România, episodul #28, al cărui subiect principal a fost „Programul Amsterdam Smart City”. 

Evenimentul a fost moderat de președintele Asociației Române pentru Smart City, domnul Eduard Dumitrașcu, și s-a bucurat de prezența unei invitate speciale, doamna Cornelia Dincă, Fondator Sustainable Amsterdam și International Liaison în cadrul Programului Amsterdam Smart City. Webinarul s-a concentrat pe înțelegerea Inițiativei/Programului Amsterdam Smart City, pe exemple de proiecte Smart City implementate la nivelul Amsterdamului și pe prezentarea platformei Amsterdam Smart City, un facilitator al interacțiunii între diverse entități din industria Smart City. 

„Filozofia Programului Amsterdam Smart City este reprezentată de ideea de inovare prin experimentare. Iar pentru a experimenta, ai nevoie de spațiu fizic în oraș unde să faci acest lucru”, menționează Cornelia Dincă. În contextul nevoii de a crea spațiu pentru experimentare, a luat naștere proiectul ”Living Lab”. ”Living Lab” este un spațiu construit în interiorul orașului, destinat testării diverselor inițiative smart city. Spre exemplu, în acest living lab sunt testate soluții ale start-up-urilor locale, precum FoodLogica. Acest experiment are în vedere livrarea de produse alimentare fără a permite degajarea de emisii de carbon în aer.

Eduard Dumitrașcu: „În cadrul Programului Amsterdam Smart City sunt de o importanță semnificativă relațiile dintre instituțiile publice și start-up-uri, dintre instituțiile publice și zona de cercetare și inovare”.

Webinar Smart City are loc LIVE în fiecare joi, începând cu ora 14.00 și este realizat de Asociația Română Pentru Smart City și prezentat de Dell Technologies,  vmWare, Network One Distribution, Integrisoft și Vauban. 

Dacă ai o propunere de temă și/sau invitat, așteptăm sugestia ta aici: info@romaniansmartcity.ro .