Drd. Arh. Alexandru Iftimie – Reziliență și Multihazard: Impactul tehnologiei și al sistemelor informaționale asupra rezilienței spațiului

Hazardul este, prin definiția sa, un eveniment fizic, un fenomen și/sau o activitate umană cu potențial dăunător, care cauzează pierderea de vieți omenești și daune asupra proprietăților, dar și daune socio- economice și de degradare a mediului.

Situația din România

Orașele sunt și ele expuse în fața fenomenului multihazard, iar România este o țară cu un nivel ridicat de vulnerabilitate în fața acestui eveniment, de origine naturală sau antropică, lucru care necesită o abordare sistemică și inteligent coordonată a activității sistemului național de management al situațiilor de urgență.

Situația în lume

La nivel mondial, fenomenul multihazard a provocat daune semnificative, iar factorii ce intensifică frecvența hazardurilor sunt legați de creșterea populației și concentrarea ei, alături de o creștere a vulnerabilității spațiului construit și implicit al comunităților, dar și de un management administrativ defectuos.

Reducerea factorilor de risc fundamentali

Această diminuare a riscului presupune încurajarea dezvoltării pe baza principiilor de durabilitate și de gestionare a ecosistemelor, printr-o mai bună planificare a utilizării terenurilor și prin dezvoltarea activităților ce favorizează reducerea nivelului de vulnerabilitate. Aceste măsuri pot fi structurale, ce se referă la orice construcție fizică pentru reducerea sau evitarea posibilelor impacturi ale hazardurilor, care includ, de altfel, măsuri de inginerie și construcția de structuri și infrastructuri rezistente la multihazard. Măsurile nestructurale se referă la politici și principii, cum ar fi cele 23 de principii Smart City și utilizarea tehnologiei informației la nivel centralizat.

Principiul rezilienței

Reziliența reprezintă o caracteristică a sistemelor ce ține de adaptabilitate și capacitatea acestora de a se reorganiza. Un oraș rezilient se poate caracteriza printr-o diversitate spațială care devine funcțională prin acea adaptabilitate socială și modularitate scalară. Sistemele acestea reziliente se adaptează mai bine la schimbările cauzate de fenomenul multihazard sau în fața dezastrelor, se refac mai bine după aceste încercări dificile și totodată reușesc să se mențină și în vremurile favorabile.

Orașul rezilient dispune de anumite caracteristici precum flexibilitatea, care se referă la abilitatea sa de se adapta la diverse crize de naturi diferite, lucru ce se poate realiza prin introducerea de noi cunoștințe și tehnologii, dar și prin introducerea de principii Smart City. Reflexivitatea orașelor reziliente presupune o adaptabilitate în asimilarea de experiențe anterioare, în scopul gestionării eficiente a situațiilor de criză. Sistemele utilizează aceste cunoștințe pentru a susține deciziile viitoare, cu ajutorul sistemului informațional și al tehnologiei actuale.

Orașele reziliente sunt inclusive, dezvoltă sisteme de bună guvernanță și de conducere care pot asigura nevoile celor expuși la multihazard. Acestea concep sisteme și bunuri rezistente la șocuri și agresiune de orice natură.

Abordarea tehnologică și nevoia imple- mentării principiilor Smart City

Smart City este o viziune a unui oraș futuristic ce integrează tehnologia prin sisteme informaționale și presupune un concept nou al relației dintre guvern, comunitatea de afaceri, managerii urbani și comunitatea academică. Un Smart City utilizează în mod inteligent tehnologia și sistemul informațional în scopul dezvoltării rezilienței sale, în așa fel încât acesta să răspundă nevoilor celor vulnerabili în fața expunerii lor la fenomenul multihazard.

Abordarea tehnologică și utilizarea sistemului informațional permite o mai bună gestionare a situațiilor de urgență tocmai prin utilizarea bazelor de date și prin analizarea acestora în timp real. Acest lucru poate facilita efortul autorităților în eventualitatea producerii de hazarduri.

Dezvoltarea unui astfel de sistem poate eficientiza sistemul actual, întrucât poate fi orientat către mai multe domenii, în așa fel încât scopul său final să fie salvarea de vieți omenești și reducerea pagubelor materiale.