BAT România: Obiective clare de sustenabilitate pentru un viitor mai bun

BAT_Ileana Dumitru, Director Juridic si Relatii Publice al Ariei Europa centrala si de sud, BAT - arsc

Pentru BAT, sustenabilitatea face parte din ADN-ul companiei, de peste 20 de ani. Am discutat cu Ileana Dumitru, Director juridic și relații publice al Ariei Europa centrală și de sud în cadrul BAT, despre strategia de sustenabilitate a companiei și despre pașii concreți făcuți pentru orașele și comunitățile din România.  

Ce înseamnă pentru BAT orașe sustenabile? 

Orașul și comunitatea în care trăim reprezintă o a doua casă pentru fiecare dintre noi. Avem colțuri de stradă care trezesc amintiri sau zone și cartiere preferate în care ne petrecem timp liber. Evoluția, schimbările de peisaj sunt inevitabile, dar cu siguranță toți ne dorim ca acestea să aibă loc printr-o versiune mai bună a orașelor noastre, în care tehnologia și inovația să se îmbine armonios cu grija pentru natură și istoria comunităților. 

Evident, lumea evoluează continuu, iar binele comun implică eforturi comune, atât la nivel individual, cât și la nivel de business. Sustenabilitatea reprezintă o prioritate pentru BAT de cel puțin douăzeci de ani, iar recent a devenit un pilon central al afacerii noastre, pentru un răspuns eficient și rezultate durabile pentru orașe și comunități. Pentru BAT, agenda de sustenabilitate înseamnă în primul rând construirea unui viitor mai bun, prin reducerea impactului afacerii noastre asupra sănătății, atingerea excelenței în protejarea mediului, dezvoltarea unui impact social pozitiv și reiterarea angajamentului pentru politici comerciale corecte și responsabile. Pentru atingerea acestor obiective ne-am angajat să atingem ținte foarte clare: 50 de milioane de consumatori ale produselor noastre care nu ard până în 2030; neutralitatea emisiilor de carbon din propriile operațiuni până în 2030 și de-a lungul întregului lanț valoric până în 2050; 100% energie regenerabilă până în 2030; creșterea cantității de apă reciclată cu 30% până în 2025; niciun deșeu rezultat din activitatea centrelor de producție să nu mai ajungă în gropi de gunoi până în 2025; eliminarea plasticului de unică folosință nenecesar din ambalaje și utilizarea exclusivă de ambalajele de plastic reutilizabile, reciclabile sau compostabile până în 2025.

 Care sunt principalele arii de progres pentru BAT?

Recent am publicat cel de-al douăzecilea raport dedicat proiectelor noastre de mediu, societății și guvernanței (ESG), în care vorbim despre progresul înregistrat în reducerea emisiilor de carbon în cadrul operațiunilor noastre și al lanțului valoric. Anul trecut am reușit reducerea la nivelul companiei cu 42,7% a emisiilor de carbon pentru Scopul 1 și 2 față de valoarea de referință din 2017. De asemenea, am atins un nou prag major: 64,4% din energia electrică utilizată în unitățile de operare provine din surse regenerabile.*

Pe lângă obiectivele de protejare a mediului, ne concentrăm pe generarea unui impact pozitiv al afacerii noastre în societate. Suntem o companie prezentă la nivel global în peste 180 de piețe, ceea ce ne obligă să dezvoltăm politici responsabile atât față de angajații noștri, cât și față de comunitățile unde aceștia trăiesc și unde business-ul nostru se dezvoltă. Ca principale rezultate în 2021 menționăm că 79% din unitățile noastre operaționale au înregistrat zero accidente de muncă, organizarea de sesiuni de training despre drepturile omului, cu peste 350.000 de participanți la nivelul întregului lanț de furnizori și atingerea unui nivel de reprezentare a femeilor în roluri de conducere de 39%.

Sustenabilitatea reprezintă un pilon central al strategiei noastre și ne bucurăm că eforturile și angajamentul companiei față de standarde înalte de sustenabilitate au fost recunoscute de instituții independente. Între acestea se numără includerea companiei în Dow Jones Sustainability Index pentru 20 ani consecutiv (BAT fiind singura companie de tutun listată în prestigiosul World Index anul trecut). În plus, BAT a fost recunoscută ca Lider Climatic pentru al doilea an consecutiv de Financial Times în lista sa anuală europeană, plasându-ne în top 3% dintre cele 4.000 de companii analizate.

Ce campanii derulează BAT pe direcția de sustenabilitate?  

Derulăm permanent eforturi interne de a reduce deșeurile și de a opera responsabil de-a lungul lanțului valoric, prin soluții inovatoare și sustenabile. Pe de altă parte, nu putem reuși atingerea acestor obiective fără a avea alături consumatorii și partenerii noștri comerciali. În 2019, am lansat campania Alege asumat un oraș curat – prima campanie națională care implică colectare și valorificarea energetică a chiștoacelor de țigară. Campania și-a propus să crească gradul de conștientizare cu privire la gestionarea responsabilă a deșeurilor și impactul pe care gesturile mici îl pot avea asupra mediului și comunităților. 

Proiectul a fost demarat în București și s-a extins în Iași, Constanța și de curând în Ploiești și ne bucurăm că peste 2 tone de chiștoace de țigară au fost colectate și valorificate energetic în fabrici de ciment. În 2021, am demarat programul de colectare selectivă a versiunilor anterioare ale glo, dispozitivul nostru care încălzește tutunul, iar cele peste 11,000 de aparate colectate astfel au fost destinate reciclării.

O altă inițiativă recentă este amplasarea a cinci copaci solari în zone centrale ale Capitalei. Cele 5 structuri din lemn și metal sunt alimentate în întregime de panouri solare și oferă comunității un plăcut moment de pauză, cu acces gratuit la WiFi și puncte gratuite și sustenabile de încărcare a dispozitivelor electronice. 

În plus, uitându-ne mai atent la pilonul social din strategia noastră de sustenabilitate, vedem că un element cheie este prevenirea accesului minorilor la produse cu nicotină. În ultimii ani, BAT a desfășurat în mod constant programe de informare a partenerilor comerciali și a consumatorilor cu privire la prevederile legale și la motivele pentru care minorii nu ar trebui să aibă acces la produsele cu nicotină. În 2019, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului s-a alăturat campaniei noastre de informare pentru prevenirea accesului minorilor la produsele cu nicotină și despre importanța practicilor comerciale responsabile pentru prevenirea acestui tip de vânzări. 

BAT susține programe anuale care facilitează accesul la cultură, istorie și spații publice de calitate în comunitățile noastre. Anual, investim aproximativ un milion de euro în evenimente culturale și sprijinim comunitatea artistică locală prin susținerea unor festivaluri de muzică renumite precum Electric Castle sau SummerWell, dar și evenimente de design precum Romanian Creative Week sau evenimente culturale precum Strada de C’Arte.

Credem cu tărie că dincolo de concepte și de obiectivele ambițioase pe care ni le setăm este important să avem un moment de reflexie asupra viitorului și a gesturilor și schimbărilor pe care fiecare dintre noi le poate face azi pentru o zi de mâine mai bună. Vom continua să ne implicăm atât la nivel de business, cât și la nivel individual în proiecte care contribuie la dezvoltarea sustenabilă a comunităților în care trăim și așteptăm alături de noi parteneri ghidați de aceleași valori bazate pe implicare și durabilitate.

____________________________________ 

*Bazat pe dovezile existente și presupunând o trecere completă de la fumat la aceste produse. Aceste produse nu sunt lipsite de risc și provoacă dependență.

*BAT ESG Report 2021