Marian Panait, City Managerul orașului Sinaia, lucrează de 18 ani în administrația publică și este cunoscut pentru atitudinea sa deschisă către inovare și munca orientată spre bunăstarea cetățenilor.
Acesta a intrat pe porțile Primăriei Sinaia când avea 22 de ani cu intenția de a face o practică de 3 luni, iar astăzi, după cum putem vedea, a ajuns City Manager și face pași importanți pentru dezvoltarea orașului natal. Mai mult, el este cel care a creat motto-ul orașului Sinaia: “Aici și acum” este, oficial, singurul branding administrativ din România al unei primării.
În data de 31 Martie 2022, eforturile lui Marian Panait au fost recunoscute la nivel național în cadrul Galei Smart City Industry Awards prin distincția City Managerul Anului.
Sinaia – comunitate inteligentă
MP: Sinaia inteligentă este expresia a ceea ce au spus locuitorii noștri că vor să aibă pentru a le crește calitatea vieții. Altfel spus, dacă am aflat de la ei acum ceva ani că doresc să aibă parte de servicii digitale, noi am început și am pus în practică proiecte pentru așa ceva. Dacă au spus că vor să schimbăm transportul de la acea vreme cu unul modern, am pus în practică un transport nou. Dacă au spus că vor să vadă muntele și nu cablurile de pe stâlpi, am scris un nou proiect despre cum să dispară aceste cabluri și să treacă în subteran. Deci, pot spune,de fapt, că Sinaia inteligentă este conectarea ideală, pe care o doresc fiecărei comunități, între administrație și cetățenii pe care îi servește.
ED: Marian, foarte multă lume are părerea că smart city ar fi despre tehnologie. Noi, la nivelul Asociației, tot timpul am spus, în aproape 6 ani de activitate, că tehnologia este o unealtă pe care noi o avem și pe care uite, voi ați reușit să o aduceți în comunitate și smart city ar trebui să însemne ce spuneai tu puțin mai devreme, gradul de satisfacție, gradul de mulțumire, cum creștem calitatea vieții în comunitate. Te-aș ruga o scurtă părere despre tehnologie, comunitatea viitorului și ce înseamnă societatea civilă, cei care beneficiază de tehnologia adusă în comunitate.
MP: Suntem perfect conștienți că tehnologia este un vector, un mod de a-ți exprima cât mai ușor și facil, pentru a ajunge la fiecare cetățean, munca ta, și să o prestezi mai ușor și totodată să o poți presta oricând și de oriunde. În cadrul întâlnirilor noastre cu cetățenii, ne-am dat seama că trebuie să facem legătura puternică între cei care sunt activi, cei care pur și simplu doresc să fie activi, dar nu locuiesc aici în fiecare zi și bineînțeles, populația aceea care se simte de cele mai multe ori ruptă de administrație pentru că ei cred că nu le poate oferi nimic. Iar, exact aceste trei puncte sunt legate de tehnologie, pentru că fiecare o folosește în alt mod. Am luat canalul acesta al viitorului și l-am făcut navigabil, ca să spun așa și am trasat modul în care trebuie să se desfășoare activitățile. De exemplu: am creat, printre primii platforma City On, unde am luat exact display-ul din primărie de departamente, de organigramă, și l-am mutat în acest forma.
ED: Hai să facem o proiecție în 10, 15 ani, și imediat revenim la prezent. Alături de echipa din care faci parte, cum vedeți voi Sinaia în 2030, sau 2040?
MP: Cel mai frumos mic oraș din România, cea mai bună stațiune în continuare, avem acest titlu deja, dar vrem să ne detașăm puternic, pot spune, și facem acest lucru prin tot ceea ce construim în anii aceștia. Și aș mai putea să adaug ceva, cum o văd, o văd cea mai strânsă comunitate din România pentru că avem o particularitate aici suntem puțini, suntem de pe vremea regelui și avem un spirit aparte, pe care îl vede multă lume când ajunge aici, de asta l-am adăugat pentru că ar trebui păstrat acest spirit de oameni de castel.
ED: Aș lăsa viitorul în viitor, m-aș întoarce în prezent la ce scrie pe hanoracul tău. Ce înseamnă această sintagmă “Aici și acum”? Pentru că de aici, din această sintagmă, eu cred că s-au desprins foarte multe investiții, foarte multe proiecte și cred ca este de fapt în sine viziunea de dezvoltare a comunității.
MP: “Aici și acum” este, oficial, singurul branding administrativ din țara noastră al unei primării. Avem toate drepturile înregistrate, dar în interiorul echipei noastre este jurământul nostru de a servi locuitorii și comunitatea aici și acum. Altfel spus, dacă putem face ceva să se întâmple o să facem. Este modul nostru de a arăta în fiecare activitate, fiecare proiect, în fiecare decizie sau hotărâre că suntem aici, că facem astăzi lucrul ăsta și că este treaba noastră să facem lucrul asta. Totodată este un mesaj de includere pentru că aici și acum nu exclude nimic. Toți suntem aici și acum. Atunci am inclus și comunitatea în acțiunile noastre prin acest mesaj și da, este generatorul multor idei și este deja o stare de spirit.
ED: Vorbeam un pic mai devreme despre viziunea voastră, 5 ani ,10 ani, 20 de ani. Sigur că aici intrăm în debate-ul autostrăzii București-Brașov, care va fi probabil, exact ceea ce lipsește acum orașului, dar care este viziunea administrației locale pentru partea asta de decongestie a transportului, să spunem?
MP: Pot spune foarte practic câteva lucruri care sunt în curs, pentru că ele se întâmplă. S-au demarat deja partea de proiectare și merg înspre execuție cele două pasaje supraterane de la intrare și ieșire din localitate, ceea ce va degreva foarte mult partea de trafic, reducând două dintre intersecțiile mari. Totodată, va facilita mersul în condiții normale în cadrul orașului pe timp de weekend sau când este aglomerat. Elementul doi este celebra autostradă, care da, se mișcă greu, dar am reușit să reducem impactul de mediu asupra orașului, care ar fi putut avea loc. Aceasta va trece prin orașul nostru prin subteran sau prin tunel, cum spune toată lumea și vom avea doua ieșiri tot în capete, încât să putem coborî și urca ușor de pe autostradă.
ED: Să trecem la proiectele tale de suflet și să vorbim puțin despre partea de educație, unde investiți enorm și vă felicit pentru acest lucru.
MP: Mulțumim, mulțumim foarte mult! Da, altfel spus, reclădim toate școlile din oraș. Două școli plus un colegiu. Școala „Principesa Maria” va avea elemente specifice ciclului gimnazial, o fațadă cu cărți, o fațadă cu matematică, interiorul este mult către latura sportivă și curtea are o componentă de, să spunem așa, spațiu public între profesori, părinți și oameni din cartier. Noi am ținut foarte mult să schimbăm, așa zisa, curtea școlii. Există fenomenul acesta pe îl avem toți în interiorul nostru, cum era școala noastră și cum era curtea școlii când eram noi mici, pe care fără să vrem, o protejăm pentru că o proiectăm ca un loc sigur. Proiectul va fi gata anul viitor, toate proiectele noastre au termen de finalizare 2023.
Parc dendrologic senzorial
Parcul Știrbei, iarăși un proiect drag pentru că s-a refăcut o zonă uitată, zona fostului Castel Știrbei, care acum găzduiește muzeul orașului. În spate se află o capelă veche și așa zisa, o pantă cu multe scări, cum zicea toată lumea. Acest spațiu devine un adevărat parc dendrologic și ceva special este că l-am dedicat incluziunii, este un parc senzorial pentru ca toate persoanele cu orice tip de dizabilitate, locomotorie, de vedere, vor putea avea spațiile lor încât să poată interacționa cu natura.
Conceptul de regenerare urbană la nivelul orașului Sinaia
O dată, noi am fost foarte atenți la tot ceea ce a însemnat patrimoniu, aici referindu-mă la arhitectură, casele vechi, care au fost lăsate în paragină și am aplicat fără rabat supraimpozitarea și amendarea celor care nu le întrețin și aici trebuie să recunoaștem cu tristețe că și Castelul Peleș și familia regală se află în acest tip de caz, unde ar trebui să plătească și amendă și supraimpozitat domeniul regal pentru că nu au grijă de el. Unde a ținut foarte mult de noi, dincolo de a veni cu un mijloc de rezolvare, noi ne-am asumat rolul de a construi și am luat acele spații cum era de exemplu, parcul din centru, în urmă cu mulți ani, care era fără nimic și am spus ok, hai să luăm planurile vechi, ne-am uitat cine a construit parcul, care a fost ideea de a-l pune acolo în centru și l-am recreat și arată minunat, este o oază.
Proiectul “Centru S- loc de bine“
MP: Aici este un mix, de exemplu casa cunoscută drept fosta Casă de Cultură din oraș, a fost revendicată, noi a trebuit să construim un centru cultural și l-am construit în prima școală din oraș, dar în ani casa a rămas în paragină și s-a ivit posibilitatea de a o vinde și atunci noi aveam drept de preempțiune pe care ni l-am exercitat, a fost prima casă monument din oraș la care am folosit acest drept de preempțiune și a trecut în patrimoniul local. Automat am scris un proiect pe fonduri europene, tot ceea ce am prezentat, e de zis, toate acestea sunt fondurile europene atrase până în momentul acesta. Această casă din Cuza Vodă 20, acum se află în paragină, va fi un loc care va aduce bine seniorilor din oraș cum am spus, cu un mix între activități de tip medical, dar și cele de tip de implicare în viața comunității și viața activă. În spatele acestei case am reușit să introduce ceea ce va fi pe cale să se construiască, o sală de evenimente unde ei vor putea și noi vom finanța activități de tipul pilates, yoga, cercuri de bucătărie, cercuri de lectură în care să aibă mereu o viață activă și are o componentă, iarăși nouă, adusă din spațiul nordic, intersectăm activitățile de aici cu cele din școli și grădinițe de tipul bunici și nepoți, dar care nu îți aparțin, deci vom face legătura între cei care își doresc să contribuie la educația celor mici, dar și cei mici vor beneficia de o redare vocațională.
Nou, non-invaziv și sustenabil
ED: Care este proiecția administrației, înțelegând zona de turism, de investiții, de smart economy, care vine din urmă, economia bazată pe inovație și ea va impacta, cum vă preocupați de aceste lucruri?
MP: Sinaia o să fie cea mai sustenabilă stațiune montană din țara noastră, care v-a oferi locuitorilor săi o calitate a vieții peste media din țară și va oferi turiștilor cele mai bune servicii din domeniul montan de agrement și totodată de petrecere a timpului, folosind, bineînțeles, nou, non-invaziv și sustenabil. Ne dorim foarte mult o independență energetică, la care lucrăm, pentru că știm ce înseamnă consum aici, uitați-vă numai ce înseamnă să ai trei instalații pe cablu, este enorm. Ne dorim foarte mult să conservăm ceea ce ne-a fost lăsat cu mare drag de către regi și iarăși înseamnă mult, este un cost mare și nu ne referim aici la lucruri de tipul facturi de plătit, ci la a inova în a păstra ceva vechi, pentru că nu este ușor să păstrezi un castel, chiar deloc, și un domeniu intact. Ne dorim să fim o comunitate activă la care lumea să dorească ia facă parte, să poți să vii din afară și să zici vreau să mă mut aici pentru că îmi plac oamenii ăștia, îmi place cum au crescut ei și îmi place spiritul lor, vreau să iau parte în comunitatea asta.
MP: Mulțumesc foarte mult și mi-a făcut foarte mare plăcere și poate găsim timp cândva să discutăm și despre cum s-a creat această schimbare locală pentru că există foarte multă muncă în intern, cu o echipă minunată, cu un program special în intern și cu lucruri care s-au creat și s-au copt aici și care acum se exportă în toată țara.
ED: Cu mare drag și poate facem chiar niște filmări în cadrul primăriei cu echipa, plecând de la aceleași lucruri simple, modelul inspirațional pe care voi l-ați dezvoltat în cadrul primăriei Sinaia, dar mai ales aceste insule ale speranței. Sinaia este o insulă, o insulă montană frumoasă, dar tot o insulă rămâne momentan, până reușim să unim aceste insule, să creăm regiuni, astfel încât să vorbim la un moment dat și de smart nation!
Pe Marian Panait îl puteți urmări și în înregistrarea webinar Smart City aici: