10 autobuze electrice au fost puse în circulație la Cluj-Napoca

10 autobuze electrice au fost puse în circulație la Cluj-Napoca

Primele autobuze electrice din România au fost puse în circulație la Cluj. Constructorul acestora este compania Solaris din Polonia, iar dotarea autobuzelor includ tehnologie de ultimă generație, de la aer condiționat și WI-FI, la podea joasă adaptată pentru persoanele cu dizabilități, camere video, sistem de ticketing. Autobuzele au o capacitate de 78 de locuri fiecare și o autonomie de 105 km.

Emil Boc:Schimbarea flotei de transport public spre una nepoluantă reprezintă o prioritate în municipiul Cluj-Napoca. Avem pregătite documentele pentru achiziționarea a încă 30 de autobuze electrice, pentru încă 24 de tramvaie și pentru alte 50 de troleibuze. Obiectivul nostru este ca după anul 2025, întreaga flotă de transport public din oraș să fie una nepoluantă”.

Mai multe informații: Alături de Ambasadorul Elveției în România, Excelența Sa Dl. Urs Herren, de Dl. Arkadiusz Michonski, Însărcinatul cu afaceri al Ambasadei Poloniei în România, de Dl. Eleodor Mandreș, Secretar de Stat al Ministerului Finanțelor, Dl. Liviu Neag, directorul Companiei de Transport Public Cluj-Napoca, Primarul Municipiului Cluj Napoca, Dl. Emil Boc a prezentat primele 10 autobuze cu acționare complet electrică livrate municipiului Cluj- Napoca. Autobuzele electrice au fost achiziționate prin programul de cooperare elvețiano-român vizând reducerea disparităților economice și sociale în cadrul

Caracteristicile autobuze electrice: Vehiculele au o capacitate de 78 de locuri şi o autonomie de 105 kilometri, sunt dotate cu wi-fi, cu camere video de supraveghere, aer condiţionat şi podea joasă pentru persoanele cu dizabilităţi. Autobuzele circulă pe liniile: 27, 28, 30 și 32. De asemenea, proiectul presupune construirea a 3 stații de încărcare rapidă și a 11 stații de încărcare lentă. Stația de încărcare rapidă pe timpul zilei, cu ajutorul unui sistem tip pantograf, face posibilă încărcarea în 10 minute. Stația de încărcare lentă pe timpul nopții este compusă dintr-un echipament care asigură cuplarea autobuzului la rețeaua de joasă tensiune, iar timpul de încărcare este de 6 ore.

Implementarea acestui tip de vehicul pentru transportul în comun are următoarele efecte din punct de vedere socio/ economic:

– crește confortul călătorilor transportați datorită emisiilor reduse de vibratii și zgomot;

– contribuie la îmbunătățirea calității aerului în zonele în care circulă datorită emisiilor ZERO de poluanți;

– reduce considerabil costurile proiectului datorită consumului de energie electrică în raport cu consumul de alte energii convenționale.

Economiile pot fi folosite pentru achiziționarea de noi autobuze electrice. Prin implementarea proiectului se preconizează realizarea unei economii de 76.794 RON/an, reducerea emisiilor de agenți poluanți (CO2, NOx, CO, Pb, zgomot), calitate mai bună a aerului și nivel scăzut de zgomot în centrul orașului. Astfel, se preconizează o reducere totală anuală a emisiilor de dioxid de carbon în valoare de 569.6 tCO2. Bugetul total al proiectului este de 7.596.398 franci elvețieni incluzând T.V.A.. Din bugetul prevăzut, maximum 6.456.938 CHF reprezintă contribuția elvețiană, iar minimum 1.139.460 CHF, reprezintă contribuția Municipiului Cluj-Napoca.

Pe lângă cele 11 autobuze electrice, Primăria Cluj-Napoca a depus o cerere de finanțare în valoare de 71.537.165 lei (fără TVA) pentru susținerea transportului electric nepoluant în oraș în cadrul Priorității de investiții 4e, Obiectivul specific 4.1 din Programul Operațional Regional 2014-2020: 30 autobuze electrice, 50 troleibuze și 24 tramvaie. Valoarea totală a acestor cereri de finanțare (autobuze electrice, tramvaie și troleibuze) este de peste 100 milioane Euro.