Radu Andronic, FIP Consulting
Efervescența activității de pregătire a proiectelor municipiilor este întreținută anul acesta și de multitudinea surselor de finanțare anunțate pentru anul următor:
- pe de o parte, este așteptată demararea proiectelor de investiție care vor fi aprobate prin programele structurale aferente perioadei 2021-2027;
- pe de altă parte este așteptată atragerea primilor bani europeni prin mecanismul Planului Național de Redresare și Reziliența (PNRR).
Alături de toate aceste noi oportunități, sunt încă în implementare, în diferite stadii, proiectele pregătite și contractate în perioada 2014-2020, ceea ce face ca la ora actuală să existe o activitate intensă la nivelul tuturor administrațiilor locale și a companiilor de proiectare și consultanță.
Programele de finanțare viitoare vin în sprijinul orașelor pentru rezolvarea problemelor acute de mobilitate, dar și de înfrumusețare și creștere a calității vieții în orașe, inclusiv a necesității implementării tehnologiilor specifice “smart-city”.
FIP Consulting
Este compania românească cu cea mai mare experiență în pregătirea și finanțarea proiectelor de mobilitate urbană durabilă și regenerare urbană, având cel mai extins portofoliu de proiecte pregătite în ultimii 5 ani, cu cea mai mare valoare de finanțare a acestora (peste 590.000.000 euro).
Beneficiind de expertiza acumulată în acești ani, în momentul de față consiliem și prestăm diferite tipuri de servicii integrate pentru 30 de municipalități din România, în portofoliul nostru regăsindu-se activ 5 din primele 10 cele mai performante primării din România, conform analizei realizate de UrbanizeHub în 2021, dintre care toate municipiile aflate pe podiumul acestui clasament: Cluj-Napoca, Oradea și Reșița.
Experiența acestor ani ne-a demonstrat existența unei nevoi a administrațiilor locale din România, aceea de a avea un partener care să poată oferi servicii integrate, pornind de la planificarea strategică pentru elaborarea strategiilor de dezvoltare și a planurilor de mobilitate urbană durabilă, continuând cu servicii de inginerie, arhitectură, urbanism și peisagism și finalizând cu serviciile de consultanță pentru finanțarea proiectelor pregătite.
Am reușit astfel să creăm la FIP Consulting o echipă multidisciplinară, prin care să furnizăm integrat toate serviciile necesare pregătirii unor proiecte investiționale smart de succes.
Planurile de mobilitate urbană pe care le pregătim în această perioadă, atât pentru municipiile de importanță regională, dar și pentru orașele mici și medii, se bazează și se structurează pe trei piloni:
1) propunerea intervențiilor integrate – modernizarea simultană a infrastructurii dedicată tuturor modurilor de deplasare – pietonal, velo, transport public și auto, dar și integrarea măsurilor investiționale cu acțiuni operaționale sau organizaționale, acele măsuri “soft” care vin în sprijinul proiectelor de investiție – cum ar fi implementarea Politicilor de Parcare, cu rol esențial în descurajarea utilizării intensive a autoturismelor personale în deplasările cotidiene;
2) îmbinarea conceptelor de regenerare urbană cu cele de mobilitate urbană, fiind esențiale în prezent intervențiile în zonele de locuire colectivă pentru îmbunătățirea accesului pietonal și velo, înfrumusețarea și extinderea suprafețelor verzi în zonele care au fost “cucerite” de autoturisme în ultimii ani, dar și crearea unui număr suficient de locuri de parcare de reședință, una dintre cele mai frecvente probleme de mobilitate ale orașelor românești;
3) integrarea tehnologiilor “smart” în proiectele propuse, răspunzând astfel nevoii de modernizare a infrastructurii urbane, corelarea cu tendințele existente la nivel global și aplicarea modelelor de bună practică din orașele “smart”.
Proiectele pregătite
Vizează dezvoltarea infrastructurilor de transport de mare capacitate – în Timișoara suntem implicați în proiectarea unui bulevard care să întregească un inel rutier, cu extindere a liniilor de tramvai, a pistelor de biciclete și a unui nou pod peste Bega.
În Oradea elaborăm planul de mobilitate urbană, cu un portofoliu de aproape 1 miliard de euro pentru municipiu și Zona Metropolitană Oradea, axat în principal pe proiecte de infrastructură și intermodalitate care să creeze coridoare eficiente în interiorul orașului, corelate la proiectele majore de infrastructură care se implementează în zona metropolitană – Drumul expres Arad-Oradea și conexiunea cu Autostrada A3.
În mod similar, la Craiova structurăm portofoliul de proiecte în jurul intervențiilor necesare asigurării preluării traficului de pe drumul expres Craiova-Pitești (în execuție) și distribuirea eficientă a acestuia în rețeaua stradală municipală, încercând în același timp și rezolvarea problemelor de mobilitate existente.
În Cluj-Napoca și Reșița pregătim proiecte investiționale de regenerare urbană pe suprafețe mari în cartiere de blocuri: extinderea Parcului Aurel Vlaicu în Cluj, implementarea conceptului “walkable streets” și amenajarea de parcări pentru reședința și intermodalitate sau regenerarea integrală a spațiilor publice din cel mai dens populat cartier de blocuri din Reșița, însemnând extinderea spațiilor verzi, amenajarea peisagistică a cartierului pentru a deveni din ce în ce mai atractiv pentru locuitorii săi, construirea parcărilor de reședință, împreună cu accesele pietonale, velo și rutiere, implementarea tehnologiilor smart, precum iluminatul inteligent, parcări inteligente, supraveghere video, rețea de fibră optică, spații verzi administrate smart.
Pentru Sibiu propunem dezvoltarea de coridoare integrate de mobilitate, creșterea eficienței rețelei stradale prin realizarea de pasaje subterane și extinderea infrastructurii velo și dezvoltarea transportului public electric.
Viitoarele proiecte de mobilitate și regenerare urbană smart pe care le propunem se bazează astfel pe o abordare integrată, având în centru infrastructură pentru transport durabil – tramvaie, autobuze electrice și mobilitate velo, precum și creșterea calității spațiului urban prin regenerare integrală a spațiilor publice, amenajarea arhitecturală a peisajului, cu scopul creării unui oraș funcțional, atractiv și prietenos cu locuitorii săi.
FIP Consulting
Intenționează astfel să rămână lider al pieței de consultanță și proiectare pentru investițiile în mobilitate și regenerare urbană, însă, cel mai important, își dorește ca proiectele realizate să îmbunătățească viață locuitorilor prin calitatea soluțiilor propuse.