Pe perioada pandemiei și nu numai, unul dintre modurile alternative de transport preferate de oameni a fost mersul pe bicicletă. Pe fundalul crizei de coronavirus, mersul pe bicicletă a devenit mult mai atractiv pentru multe persoane, fiind o opțiune sigură pentru păstrarea distanțării sociale. Diverse orașe și-au regândit infrastructura rutieră pentru a putea facilita accesul și circulația bicicletelor, încurajând în continuare această practică. Aruncă o privire la 5 dintre orașele care încurajează mersul pe bicicletă!
Bremen, Germania
Orașul Bremen din Germania deține în acest moment 674 de km de piste de biciclete care permit cetățenilor să circule în mod facil. Prin „Planul de Mobilitate Verde 2018”, orașul intenționează să își extindă rețeaua de piste de biciclete. Unul dintre obiective este de a crea 8 piste premium care traversează tot orașul până în anul 2025.
Utrecht, Olanda
Orașul Utrecht este printre cele mai vechi care deține piste de bicicletă, prima fiind construită în anul 1885. Astăzi, peste 125.000 de oameni din acest oraș utilizează bicicleta pentru a merge la muncă, la școală sau în diverse stații de transport public. În prezent, Utrecht construiește benzi rapide pentru biciclete electrice și extinde infrastructura de parcări pentru biciclete, scopul fiind de a construi 11.000 de parcări suplimentare până la finalul anului 2020. Astfel, orașul intenționează să dubleze numărul de biciliști până în anul 2030.
Barcelona, Spania
Barcelona este unul exemplu al bunelor practici și al acțiunii proactive când vine vorba de infrastructura pentru mersul pe bicicletă. Dacă pană acum 3 ani în Barcelona nu exista o infrastructură specială pentru biciclete, astăzi, orașul are peste 200 de km de piste de biciclete, pe care circulă peste 200.000 de bicicliști. Prin Planul de Mobilitate Urbană, Barcelona intenționează să extindă rețeaua de benzi pentru biciclete, prin adăugarea a încă 108 km.
Ljubljana, Slovenia
Chiar dacă este un oraș de dimensiuni reduse, Slovenia are în prezent 300 de km de piste de biciclete. Mersul pe bicicletă este unul dintre principalele moduri de transport ale locuitorilor. Orașul a creat și un proiect intitulat „Ljubljana Bicycle”, ce presupune închirierea bicicletelor de către turiști.
Bordeaux, Franța
Nu în ultimul rând, orașul Bordeaux face eforturi pentru stimularea mersului pe bicicletă al locuitorilor. Orașul testează inovații în domeniu, precum conceptul de „stradă pentru biciclete”. Totodată, au fost construite 100 de locuri de parcare pentru biciclete ca parte a strategiei sale de dezvoltare. Bordeaux pune la dispoziție pentru utilizare 200 de biciclete electrice pentru angajații orașului.