Orașele inteligente se dezvoltă și adoptă soluții bazate pe tehnologie și eficiență pentru a crește calitatea vieții locuitorilor lor – de la transport la educație, sănătate sau energie. Iar soluțiile smart city care se bazează pe Big Data și Open Data sunt soluții bazate pe o cultură „deschisă”, transparentă, a informațiilor accesibile tuturor. Pentru a dezbate aceste două tehnologii atât de importante pentru un Smart City și pentru a înțelege rolul lor în dezvoltarea administrațiilor publice, am stat de vorbă cu Radu Puchiu, Co-Fondator H.appyCities și Ciprian Caragea, Prorector Universitatea Ecologică.
Smart City Magaizne: Ce înseamnă Big Data și Open Data și de ce sunt importante acestea pentru un oraș inteligent? Cum sunt cele două concepte interconectate?
Ciprian Caragea: Big Data este un domeniu foarte actual în ultimii cinci ani. Volumul de date generat de oameni la nivel mondial a fost deja depășit de volumul de date generat de dispozitive, aplicații, telefoane mobile sau conexiuni de internet. Toate aceste date se află în servere în cloud, iar analiza și utilizarea acestora este extrem de importantă. Trebuie să știm cu le facem să fie utile, pentru că simpla lor generare și stocare nu este absolut deloc utilă. Datele trebuie să producă valoare, rezultate, rapoarte, care vor sta la baza unor decizii luate atât de către factorul uman (putem să luăm decizii la nivel individual pe baza analizei datelor), cât și de către aplicațiile software și dispozitive, ce pot lua singure anumite decizii pe baza datelor colectate din lumea largă. Conceptul de Open Data este legat de Big Data pentru că datele despre care vorbim sunt date deschise, care pot fi accesate ușor, fără eforturi comerciale și în mod liber, fără a avea nevoie de vreo subscripție. În ziua de azi, volumul datelor a crescut foarte mult prin punerea la dispoziție către publicul larg a informațiilor atât de către instituțiile centrale ale statelor și instituțiile mondiale, cât și de instituțiile locale. Big Data înseamnă volum, varietate și viteză. Open Data se bazează pe trei principii importante: transparență, participare și colaborare.
Smart City Magazine: Ce date generăm în calitate de cetățeni? Ce date sunt generate de dispozitivele la care cetățenii se conectează?
Ciprian Caragea: Datele generate de noi toți sunt generate prin voința noastră, printr-o acțiune directă. De pildă, în momentul când accesăm o pagină de internet pe telefon, automat am generat date. La fel și în cazul rețelelor de socializare, orice interacțiune, orice mesaj, orice reacție este generată noi. În ceea ce privește conținutul generat de dispozitive, telefonul personal generează singur date prin simpla noastră deplasare dintr-un loc în altul. Telefonul are o multitudine de senzori care măsoară numărul de pași, viteza, locația prin GPS, etc. Un exemplu sugestiv sunt și datele generate de aplicația Waze. Prin simpla deschidere a aplicației pe telefon, cu toții suntem parte dintr-o comunitate și distribuim informații despre congestionarea traficului cu ceilalți participanți. Toate datele deschise ale autorităților împreună cu toate datele companiilor și toate datele provenite din rețelele de socializare pot reprezenta împreună conceptul de Big Data.
Smart City Magazine: De ce sunt importante Big Data și Open Data pentru orașele inteligente?
Radu Puchiu: Orașele inteligente sunt cele care generează soluții la problemele pe care le are comunitatea. Chiar dacă tehnologia este importantă în implementarea soluțiilor Smart City, se pierde din vedere resursa umană necesară pentru generarea soluțiilor pentru comunitate. Din punctul meu de vedere, open data are un mare potențial. Astăzi, este inacceptabil să nu deschizi date, pentru că sunt atât de multe resurse, încât este absurd să crezi că poți colecta date doar dintr-o sursă. Un oraș care nu deschide date nu este smart. Spre exemplu, STB hotărăște să nu ofere datele sale către Google, pentru că se bazează pe aplicația proprie de furnizare a datelor despre transport. Însă, Google poate prelua datele acestea de la un număr de telefoane al căror deținători se deplasează cu transportul în comun. De aceea, este ineficient să păstrezi anumite date cu argumentul că le vei folosi doar tu. Potențialul Open Data este maxim printr-o schimbare la nivelul culturii, mai exact, o schimbare care are în vedere transformarea orașului într-o platformă de date. Acesta ar fi un rol Smart al unui oraș. O instituție publică ce oferă date deschise este o instituție care favorizează dezvoltarea în direcția inovației, transparenței și a încrederii comunității.
Smart City Magazine: Credeți că administrația publică din România este transparentă la momentul actual?
Radu Puchiu: Transparența nu este un proces mecanic. Vorbim de o cultură a transparenței. O primărie care pune la dispoziție date deschise nu doar oferă transparență, însă, în timp, stimulează calea către soluții, către start-up-uri și către inovație, care poate lua amploare. Dacă o instituție își înțelege acest rol, înțelege nevoia de date deschise pentru dezvoltare viitoare. De exemplu, dacă un primar pune la dispoziție date deschise despre calitatea aerului în jurul școlilor, va atrage soluții din partea mediului academic, dar va crește și încrederea comunității în activitatea pe care o desfășoară.
Smart City Magazine: Care sunt domeniile/ industriile către care ar trebuie să ne uităm atunci când vorbim de Big Data și Open Data?
Ciprian Caragea: Este important de unde luăm datele. Când vorbim de educație, de sănătate, de traficul rutier, datele ar trebui să provină de la instituțiile care gestionează oficial datele. Uneori, în Big Data, se întâmplă ca datele din rețelele de socializare să fie utilizate de instituțiile publice pentru a gestiona mai bine medicamentele în perioadele de gripă. Spre exemplu, în urmă cu câțiva ani, un lanț de farmacii și-a redistribuit resursele de medicamente pentru gripă din depozit pe baza emoticoanelor și mesajelor postate pe o rețea de socializare de către utilizatori. S-au stabilit anumite focare de gripă și s-a făcut distribuția medicamentelor pe baza acestor informații. Este important să colectăm date oficiale, provenite de la specialiști. Datele trebuie să fie corecte, relevante și valabile în timp.
Smart City Magazine: Ce credeți despre componentele de privacy și GDPR în Open Data?
Ciprian Caragea: Când vorbim de Open Data este absolut clar că nu discutăm de date cu caracter personal sau sensibil. Însă, uneori, datele pot însemna și date financiare nepublicate încă oficial provenite de la un business. Nu discutăm la date deschise despre confidențialitate pentru că automat legislația privind datele cu caracter personal trebuie respectată în toată lumea. La nivel personal, fiecare dintre noi împărtășește date privind activitatea pe care o desfășoară fără a da un nume și poate vedea modul în care sunt folosite acele date.