ARIVA – transformarea industriei turismului prin intermediul tehnologiei Blockchain
Claudia Tapardel, CCO and Vice-President for International and European Affairs of ARIVA, Global Public Speaker, Europarlamentar (2014-2019)
Rolul și importanța turismului nu pot fi ignorate atunci când vorbim despre dezvoltarea economică a unui oraș, precum și despre promovarea acestuia ca destinație turistică. De altfel, potrivit OMC turismul reprezintă una dintre cele mai mari și mai importante industrii ale economiei mondiale – 8,8 mld de dolari și 10,4% din PIB; acest lucru poate fi atribuit faptului că toate activitățile economice angrenate în acest sector joacă un rol major în stimularea economiei unei țări prin crearea de noi oportunități de business și de locuri de muncă.
Așadar o comunitate smart, presupune și un nou mod de a face turism, de a oferi servicii turistice, culturale și de entertainment, de a atrage turiști printr-un nou mod de promovare și advertising, prin simplificarea și eficientizarea accesibilității pentru toate obiectivele și atracțiile turistice pe care o destinație le poate oferi – deci și turismul, atât la nivel internațional dar mai ales local, trebuie să se transforme într-un „Smart & Digital Tourism”.
Digitalizarea, iar apoi apariția tehnologiei Blockchain au produs schimbări majore în diverse industrii, cum ar fi divertismentul și gaming-ul, iar acum face o diferență semnificativă în numeroase sectoare economice, inclusiv în lumea călătoriilor și a turismului. Deoarece datele despre tehnologia blockchain sunt descentralizate, există o garanție a securității tuturor informațiilor și a tranzacțiilor efectuate pentru realizarea unei călătorii.
De asemenea, un astfel de sistem poate oferi rapiditate și un nivel de eficiență ridicată în organizarea și rezervarea unei călătorii, dar asta nu este tot – cu această tehnologie, un turist poate fi ușor identificat prin intermediul datelor sale biometrice atunci când trebuie să călătorească, evitând astfel timpul pierdut la cozi interminabile pentru controlul de securitate din aeroporturi, poate să-și urmărească cu ușurință bagajele sau să aibă o trasabilitate a plăților și tranzacțiilor efectuate.
Tehnologia Blockchain poate transforma într-un mod remarcabil, ducând la un nivel superior de satisfacție experiențele de călătorie și de asemenea, poate revoluționa industria turismului la nivel mondial, iar acest lucru se întâmplă deja cu Ariva Digital.
Explorați viitorul turismului cu ARIVA
Deși anumite companii încorporează deja tehnologia Blockchain pentru a schimba modul în care se face turism, un important reprezentant al tot ceea ce înseamnă viitorul industriei turismului utilizând tehnologia Blockchain este Ariva World – acest proiect reprezintă o platformă integrată la nivel global pentru călătorii și turism de tip B2C (business to consumer), care a fost creată cu scopul de a oferi turiștilor experiențe de călătorie memorabile, permițându-le să facă rezervări cu criptomonede și, în aceleași timp, să câștige criptomonede atât din rezervările lor, cât și din partajarea de conținut valoros.
Obiectivul major al acestui proiect este acela de a se asigura că în viitorul apropiat tranzacțiile sunt realizate în mod eficient, fără întreruperi sau complicații în rețelele turistice locale și globale.
Mai simplu spus, cu platforma Ariva World – acest concept de Smart and Digital Tourism, a fost gândit cu scopul de a ajuta orașele să își crească potențialul și atractivitatea turistică, oferind în același timp turiștilor oportunitatea de a călători mai ușor și eficient.
Ariva se pregătește să schimbe paradigma în industria turismului datorită conceptului său inovativ, astfel:
Ariva WORLD – prin simpla descărcare a aplicației Ariva World (disponibilă pe Google Play Store și Apple App Store), vă puteți rezerva o vacanță de vis în cele mai populare destinații din lume.
Direct din aplicație, se pot face următoarele operațiuni:
- Rezerva și descărca bilete de avion
- Rezervări cu un singur click pentru hoteluri, restaurante sau intrări la diverse obiective turistice, culturale sau activități și evenimente de entertainment.
- Obține oferte și prețuri exclusive
- Primi notificări de călătorie
De asemenea, Ariva World oferă opțiuni de plată multiple, cele mai bune oferte de călătorie (bilete de avioane, hoteluri) și vă face călătoriile mai ușoare, punând la dispoziția turiștilor un sistem de plăți rapide, sigure și cu mai puține taxe și comisioane pentru tranzacțiile bancare sau operațiunile de schimb valutar.
Nimic mai simplu decât o platformă integrată care oferă turiștilor toate serviciile și produsele turistice, indiferent de destinația turistică aleasă, și un sistem de plăți eficient prin care cash-ul și schimburile valutare în diverse monede devin istorie.
Ariva duce turismul la nivelul următor, deoarece foarte curând, Ariva POS va fi disponibil în hotelurile din întreaga lume, ceea ce va scuti turiștii de stresul de a converti banii în moneda locală a fiecărei țări.
Ariva FINANCE – aceasta este o nouă generație de sisteme de plată bazată pe tehnologia blockchain. Unele dintre criptomonedele care sunt acceptate în prezent pe Ariva sunt BUSD, USDT, USDC, BNB, BTC și ETH. Cu Ariva Finance, puteți efectua plăți utilizând oricare dintre aceste metode de plată, garantând tranzacții instantanee și securitate totală.
ARV este viitoarea criptomonedă pentru turism, ce poate fi cheltuită în siguranță în întreaga lume.
Ariva CLUB – așa cum vorbim de conectarea între oamenii din întreaga lume pe Facebook, Instagram și pe alte platforme de socializare, Ariva Club este cea mai bună rețea socială pentru turiști, putând fi folosită ca o platformă pe care aceștia își pot împărtăși experiențele despre călătorii, muzee, hoteluri, evenimete culturale, activități de entertainment, pentru a obține recompense în criptomonede și pentru a-i ajuta pe cei care doresc să călătorească pentru prima dată în anumite locuri să fie informați despre destinația lor. Puteți fi siguri că toate informațiile de pe această platformă sunt de încredere, deoarece se bazează strict pe experiențe personale autentice.
Ariva WONDERLAND – oferă utilizatorilor săi o experiență turistică unică, captivantă, permițând achiziționarea de terenuri în mod virtual, personalizarea avatarurilor, produselor și a altor activități desfășurate în Metaversul Ariva într-un mod sigur, folosind NFT-uri.
De asemenea, în Ariva Wonderland puteți călători în trecut, viitor și în locuri în care nu ați fost niciodată, trăind astfel în mod virtual experiența oferită de o destinație turistică necunoscută.
De asemenea, tot în Ariva Wonderland campaniile de promovare și branding ating un alt nivel, într-o nouă dimensiune. Vă puteți imagina cum ar fi să vă promovați orașul ca destinație turistică, precum și serviciile și produsele în Ariva Wonderland?
Noile instrumente digitale și tehnologia blockchain pot transforma total o comunitate, iar în ceea ce privește turismul, viziunea Ariva Digital este de a elimina toate dificultățile cu care turiștii se confruntă atunci când doresc să călătorească.