Agricultura viitorului încă așteaptă să fie inventată

Potrivit lui Christophe Lavelle, specialist în alimentație și cercetător la CNRS – Centre national de la recherche scientifique și la Muzeul Național de Istorie Naturală din Franța, asigurarea securității noastre alimentare necesită schimbări atât în comportamentul consumatorilor, cât și în practicile agricole.

În zilele noastre, agricultura intensivă este foarte criticată. În opinia dumneavoastră, care sunt principalele riscuri asociate acestor metode de producție?

Capacitatea de a hrăni cel mai mare număr posibil de oameni, ce a fost realizată până acum prin agricultura intensivă, vine cu o serie de dezavantaje. În special, datorită practicilor extrem de costisitoare energetic și poluante implicate în acest proces. O parte din dezavantajele menționate includ: serele încălzite, mecanizarea proceselor și utilizarea, adesea la scală largă a îngrășămintelor și pesticidelor. În plus, apar și îngrijorări cu privire la problemele de sănătate pe termen lung, atât legate de poluarea mediului (a aerului, a solului și a apei), cât și de consumul de alimente crescute pe bază de îngrășăminte. 

Mai exact, sectorul agriculturii intensive a fost acuzat că furnizează produse contaminate cu numeroase pesticide, care se acumulează în organismul nostru, provocând în timp anumite boli, precum cancerul. Mai mult decât atât, practica de a alege să cultive mai degrabă pentru productivitate, decât pentru valoarea lor nutritivă, a fost, de asemenea, o sursă de critică.

Deși în prezent s-a atins suficiența alimentară, cel puțin în țările dezvoltate, omenirea trebuie să găsească în continuare soluții cu privire la calitatea alimentelor și la capacitatea noastră de a ne adapta agricultura astfel încât să facă față schimbărilor climatice. Este important să se producă o gamă cât mai diversificată de culturi pentru a ajuta la combaterea încălzirii globale, deoarece anumite specii de plante au o capacității mai mare de a rezista la temperaturi ridicate, iar unele pot avea o rezistență crescută în fața bolilor noi.

În schimb, în fermele care practică agricultura intensivă, producția tinde să se limiteze la câteva specii de culturi foarte productive, produse în monocultură pentru a facilita mecanizarea proceselor de întreținere și recoltare. Acest lucru a fost foarte dăunător pentru biodiversitate, al cărei declin dramatic este considerat în prezent printre cei mai mari factori în degradarea mediului înconjurător.

Securitatea alimentară – o problemă globală

Nu există nicio îndoială că astfel de excese pot fi văzute în toată lumea și demonstrează clar, în primul rând, limitele sistemului de producție și, în al doilea rând, necesitatea de a trata securitatea alimentară ca o problemă globală, una care depășește cu mult granițele naționale.

Ca urmare a cererii mari, multe regiuni au abandonat agricultura tradițională a culturilor pentru producția de alimente în masă, în principal pentru piețele occidentale (și în principal pentru a satisface nevoile animalelor), ceea ce a dus la distrugerea a ecosisteme întregi: pădurile tropicale din Amazon și Indonezia au fost distruse pentru a produce soia, porumb și ulei de palmier sau mangrove indoneziene au fost devastate pentru a face loc fermelor de creveți. Astfel de practici nu numai că pun în pericol speciile de plante, dar sunt amenințate și sute de specii de animale (urangutani, tigri, elefanți etc.).

Din fericire, aceste dezastre ecologice au început să atragă din ce în ce mai multă atenție în media pentru a crește gradul de conștientizare al consumatorilor. Cu toate acestea, astfel de sisteme nesustenabile produc efecte negative chiar și pe termen scurt: scăderi semnificative ale recoltelor sunt deja raportate în zonele defrișate din Brazilia, din cauza perturbării bruște a ecosistemelor. În plus, pericolele climatice asociate cu încălzirea globală nu vor face decât să agraveze dacă se continuă pe această cale. 

A avut totuși agricultura intensivă vreun avantaj de-a lungul istoriei?

În mod cert, este important să ne aducem aminte de originile și scopul inițial al agriculturii intensive: după cel de-al Doilea Război Mondial, a existat o nevoie urgentă de maximizare a productivității în cadrul sistemului agricol, atât din punct de vedere al resurselor umane, cât și al cantității de teren cultivat. Altfel spus, scopul era de a produce cât mai mult produs brut folosind cât mai puțin pământ și forță de muncă. Această inițiativă este cunoscută sub numele de „revoluția verde”. Această creștere a randamentelor culturilor a permis fermierilor să reducă costurile de producție, asigurând astfel accesul la alimente ieftine pentru întreaga populație, limitând totodată terenul rezervat agriculturii. Aceasta a dus la o creștere a ratei de împădurire în Franța, în ciuda extinderii zonelor urbane.

Cum putem descrie agricultura viitorului?

Dezbaterile sunt adesea reduse la argumente simpliste despre „agricultura convențională versus agricultura ecologică”, (cel puțin în rândul publicului larg), cu toate acestea, o mare varietate de noi practici câștigă teren: agricultura ecologică, agricultura integrată, agricultura biodinamică, agricultura pentru conservarea solului, permacultura , agroecologia, hidroponia și agricultura intensivă ecologic. Deși există mulți susținători ai acestor tehnici, există încă o opoziție numeroasă.

Satisfacerea nevoii de alimente „de calitate”, care nu sunt bune numai pentru sănătatea noastră, ci și pentru mediul înconjurător și rolul producătorilor în această situație, este o provocare majoră a societății și ecologiei. Nu există un sistem „universal” perfect aplicabil tuturor, iar aceste practici diverse trebuie să coexiste pentru a asigura securitatea alimentară în viitor. Pentru a realiza acest lucru, instituțiile de cercetare agricolă și oficialii guvernului trebuie să colaboreze pentru a implementa cele mai bune strategii locale de dezvoltare a resurselor, într-un mod echitabil și durabil.

Estimările arată că aproape o treime din produsele agricole la nivel global nu sunt consumate, așadar, este clar că unul dintre cele mai importante domenii de îmbunătățire a sistemelor noastre de producție constă în reducerea risipei alimentare!

În plus, schimbările climatice nu vor face decât să înrăutățească această situație. Potrivit unui raport recent al Organizației pentru Alimentație și Agricultură (FAO), schimbările climatice reprezintă o amenințare, nu numai pentru proviziile dobândite din culturi (securitatea alimentară), ci și pentru calitatea acestora (siguranța alimentară). Creșterea temperaturilor duce la o redistribuire a răspândirii bolilor și a altor dăunători ai culturilor; salmonella este capabilă să supraviețuiască mai bine; iar alimentele sunt contaminate cu metale grele (arsen în orez, mercur în pește etc.) din cauza temperaturilor mai ridicate ale aerului, solului și oceanului. Este esențial ca strategiile alimentare să fie dezvoltate pentru a combate toate aceste probleme.

Vedeți aceste noi alternative fiind adoptate și în Sudul Global?

Sudul Global se confruntă cu altă problemă. Agricultura „convențională” pentru a asigura securitatea alimentară a oamenilor, bazată atât pe o mare varietate de culturi, cât și pe o mare forță de muncă, este adesea combinată cu operațiuni comerciale care sunt forțate să adopte metode agricole intensive pentru a rămâne competitive pe piața internațională. Din motive economice, tentația de a se baza pe practici intensive este mult mai mare, ca urmare agricultura tradițională fiind afectată. Cererea din Occident pentru alimente noi, la modă, cum ar fi avocado sau quinoa, poate avea consecințe grave asupra mediului și societății, fermierii fiind fie hărțuiți de cartelurile de droguri (cum este cazul în Mexic), fie sub presiune din cauza fluctuațiilor pieței.

Prin urmare, consumatorul (sau „consum’actorul”) are un rol activ de jucat cu vedere la alegerile pe care poate (și trebuie!) să le facă, nu numai pentru a sprijini fermele locale, ci și pentru a cumpăra produse din export livrate pe cale echitabilă și sustenabilă.

Ce ar putea însemna asta pentru dieta noastră?

Scenariile propuse tind să se încadreze între două extreme. În primul rând, există o tendință spre „hiper-tehnologizare”, cu imprimarea 3D a alimentelor, carne și ouă cultivate in vitro, mâncare modificată genetic și fripturi din insecte. Promovată de o serie de start-up-uri, această afacere este în prezent în plină expansiune în întreaga lume, susținută prin strângeri de fonduri care implică sume amețitoare de bani. Alternativ, există opțiunea de continuitate, care înseamnă pur și simplu să faci ceea ce oamenii au fost obișnuiți să facă de mii de ani, adică să gătești mâncăruri vegetariene „de casă” sau pe bază de carne.

Pe lângă aceste alegeri de natură culturală, există o tendință în creștere ca oamenii să își reducă aportul de calorii și să mănânce o dietă mai echilibrată, încorporând mai multă mâncare vegetariană, care are atât beneficii pentru sănătate, cât și pentru mediu. O abordare mai cumpătată a alimentației și revenirea la o dietă bazată în mare parte pe plante par a fi ce mai eficienți doi factori pentru îmbunătățirea sănătății consumatorilor și reducerea impactului asupra mediului, oferind în același timp micronutrienți esențiali și reducând resursele consumate în domeniul agriculturii.

În opinia dumneavoastră, care sunt obstacolele ce stau în calea schimbării din agricultură?

Dacă aș recurge la satiră, aș putea spune că toată lumea vrea ca fermierii să-și schimbe practicile, dar nimeni nu vrea să fie fermier! „Farmer bashing” devine din ce în ce mai popular. Mulți oameni sunt dispuși să predice despre ceea ce ar trebui făcut, dar puțini sunt pregătiți să acționeze cu adevărat.

Din fericire, există o speranță reală la schimbare în rândul profesioniștilor din industrie, majoritatea fiind conștienți de necesitatea de a-și adapta practicile agricole. Acest lucru prezintă atât constrângeri economice, cât și bariere culturale, deoarece (re)conversia este costisitoare și există o mare nevoie de formare și sprijin.

În orice caz, singura modalitate de a depăși această problemă este să ne unim punctele forte și expertiza și să adoptăm noile modele de producție. Cred că este mai eficient decât să încercăm convingem oamenii că o anumită metodă de producție este mai bună decât toate celelalte. Cu toate acestea, consumatorii trebuie să își joace rolul și să încurajeze companiile, prin intermediul obiceiurilor alimentare, să adopte cele mai promițătoare abordări.