Le Corbusier vs. Smart City
Unul dintre cei mai influenți arhitecți ai secolului al XX-lea, urbanist, pictor și scriitor, Charles-Edouard Jeanneret, cunoscut și sub pseudonimul Le Corbusier, a contribuit semnificativ la conturarea curentului urbanismul modern, dedicându-și cea mai mare parte a activității în domeniul soluțiilor pentru îmbunătățirea condițiilor de viață în marile orașe aglomerate.
Cele mai importante evaluări aduse muncii sale au în vedere soluțiile pe care le-a propus problemei construirii caselor și a orașelor în lumea secolului XX, fiind principala preocupare a sa în domeniu. Acesta a schițat planurile de construcție ale clădirilor și a propus scheme de planificare urbană pentru orașe, precum Paris, Stockholm, Geneva, Barcelona, etc.
Orașul Modern al lui Le Corbusier
În lucrarea „Planul pentru un oraș contemporan cu 3 milioane de locuitori”, Le Corbusier a evidențiat toate elementele necesare pentru un oraș modern: separarea zonelor de circulație, delimitarea zonelor de muncă, construirea de zone rezidențiale care înconjoară întreg orașul, 24 de clădiri-turn care să servească drept centre administrative, comerciale și hoteluri.
În centrul orașului (zonă de business), Le Corbusier a propus o întindere de blocuri, unele chiar cu 60 de etaje. Dincolo de zona de business, în viziunea sa, s-ar afla zonele rezidențiale, cu clădiri înalte de apartamente, care sunt paralele și la baza cărora sunt parcuri deschise și spații de recreere, toate situate la distanță de arterele principale. Mai apoi, dincolo de zonele rezidențiale, separate de un „coridor verde”, ar fi zonele industriale.
Pentru Le Corbusier, orașul modern a fost cea mai mare preocupare a sa și cea mai mare provocare a arhitecturii contemporane. Acesta a anticipat că migrația oamenilor la oraș va continua și se va accentua, iar arhitectura trebuia să aibă în vedere construcția unui nou tip de orașe: un model care să nu piardă semnificația unei metropole cosmopolite și care să fie sănătos, eficient și estetic.
Toate acestea le vedem astăzi în cele mai mari centre urbane, iar pandemia de COVID-19 în plină desfășurare facilitează continuitatea acestei direcții de planificare urbană, mergând pe linia distanțării sociale și a evitării zonelor aglomerate, care va continua să fie aplicată și în perioada post-COVID-19. Însă, chiar și așa, locuitorii sunt în cele din urmă, cei care aprobă sau resping diferite planuri de construcție urbană, în funcție de nevoile, cerințele și sentimentul de siguranță pe care îl resimt.
În ceea ce privește viziunea lui Le Corbusier, avem de a face cu o perspectivă de urbanizare standardizată, radicală, simetrică și ordonată. Cu delimitări spațiale clare – zone de business, de locuit, de divertisment sau comerciale. Utopia urbanistică a lui Le Corbusier pare a fi împlinită în marile orașe ale lumii, iar elementul suplimentar, tehnologia, actualizează modelul dezvoltat de arhitect acum mai bine de 100 de ani.
„Unitatea de locuit”
Unul dintre cele mai importante concepte pe care le-a dezvoltat este cel de „unitate de locuit”, un principiu care are în vedere construirea de clădiri rezidențiale. În 1945, autorului i-a fost dată oportunitatea de a construi o clădire mare de apartamente care să găzduiască o parte din locuitorii din afara Marsiliei. Aici a fost prima sa oportunitate de a-și pune în practică ideile de arhitectură urbană la care lucrase de aproape 40 de ani. Ideea sa urbanistică de „unitate de locuit”, de aranjarea a clădirilor administrative, guvernamentale și de locuințe, a fost pusă în aplicare prin realizarea unității de locuit de la periferia orașului Marsilia între anii 1946-1952, un adevărat succes. Marsilia a fost cunoscută de atunci drept ”Orașul Radiant” (Ville Radieuse).
Corbusier a numit creația sa „prima manifestare a unui mediu potrivit vieții moderne.” Le Corbusier a creat un mediu în care 1,600 de oameni puteau să trăiască în aceeași clădire cu acces gratuit la lumina de afară, spațiu, verdeață și numeroase facilități în jurul clădirilor de care toți locuitorii aveau nevoie.
Scopul principal al unității de locuit a lui Le Corbusier a fost acela de a găzdui un număr mare de oameni pe o suprafață mică și de a lăsa spațiul liber rămas pentru spații publice deschise. Unitatea de locuit a fost un concept cheie specific, însă ideea de ansamblu a lui Le Corbusier a fost de a construi un întreg oraș în această manieră, însă a rămas doar la stadiul de proiect, din cauza opoziției oficialităților.
„Orașul Radiant” (Ville Radieuse)
Pentru Le Corbusier, orașul radiant trebuia să fie o metropolă liniară și ordonată a viitorului. Conceptul de „oraș radiant” poate fi extins în ziua de azi la orașele în care predomină zgârie-norii, orașe segmentate pe diferite funcționalități (zone de business, zone rezidențiale, zone comerciale, etc.). Orașe care de cele mai multe ori sunt subiect al dezvoltării conceptului de Smart City și al implementării noilor tehnologii pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor.
Orașele radiante sunt acele orașe liniare, ordonate pe care Le Corbusier le avea în vedere în anii `20 ai secolului trecut și care reprezentau o soluție împotriva supraaglomerării urbane și a poluării. Totodată, pentru Le Corbusier, automobilele reprezentau mașinării de circulație, un „instrument vital al secolului 21”, iar orașele aveau nevoie de ele pentru a împiedica și pentru a evita stagnarea. Viziunea arhitectului este alimentată și de noua posibilitate de a efectua zboruri la acea vreme.
Orașul ideal al lui Le Corbusier a fost inspirat de funcțiile corpului uman. Portretizându-l drept un „organism viu”, orașul consta în numeroase părți componente organizate care funcționau împreună ca un întreg. Strategia principală a lui Le Corbusier avea în vedere crearea unei arhitecturi verticale și facilitarea unui spațiu comun între zonele verticale (de clădiri), pentru ca oamenii să îl folosească și de care să se bucure. Zonele orizontale care rezultă din arhitectură reprezintă coridoare de trafic, dar și peisaje cu verdeață luxuriantă. Pietonilor, bicicliștilor, șoferilor și utilizatorilor de transport le erau oferite rute speciale să circule.
„Orașul Radiant” se caracteriza prin numeroși zgârie-nori, înconjurați de vaste spații verzi deschise și segmentate (spații rezidențiale, fabrici, centre comerciale, etc.). Totodată, în orașul radiant totul este standardizat și simetric. În viziunea lui Le Corbusier, în centru, zona de business este conectată de zone rezidențiale sau comerciale prin transport subteran. Clădirile de locuințe prefabricate ar servi drept cartiere verticale cu multiple funcții, inclusiv cu grădinițe pe acoperiș și locuri de joacă. Apartamentele ar avea vedere spre spațiile publice, iar locuitorii s-ar bucura de pace și liniște, fiind separați de zonele industriale. Ceea ce Le Corbusier și-a imaginat este un oraș cu un grad de funcționalitate ridicat, care oferă eficiență locuitorilor lui și care, modernizat prin tehnologiile actuale, se poate numi un SMART CITY.