Cum vor arăta orașele inteligente ale lumii în 2025? Care vor fi principalele tehnologii pe care se vor baza? Cât de diferite vor fi acestea față de varianta lor din 2020? Poate am avut deja oportunitatea de a proiecta modul în care vor arăta orașele în 2025 din perspectivă Smart City, întrucât contextul epidemiologic actual a stimulat implementarea inițiativelor Smart City în sfera transformării digitale, a conectivității și, de ce nu, chiar în sfera protecției mediului înconjurător. De la schimbări în trendurile tehnologice, la schimbări în atitudinile oamenilor, vom vorbi de orașe din ce în ce mai axate pe componenta de durabilitate și pe inovații tehnologice care ne vor eficientiza viața de zi cu zi.
O nouă paradigmă la nivelul administrațiilor publice
La nivel global, orașele vor fi din ce în ce mai axate pe componentele de dezvoltare durabilă și rezilientă. Întrucât vremurile pe care le trăim ne-au dovedit importanța de a avea capacitatea de a acționa în situații de criză și de a putea gestiona cu eficiență situațiile neprevăzute care pot avea efecte dezastruoase, administrațiile publice locale și naționale vor aborda dezvoltarea centrelor urbane dintr-o perspectivă antreprenorială, pe baza unei mentalități preventive. Dezvoltarea inteligentă, sustenabilă va fi complementară inițiativelor de creștere a rezilienței și a capacității orașelor de a gestiona situații ce pot pune în pericol viața locuitorilor, precum dezastrele naturale, și care pot afecta dezvoltarea ulterioară a centrelor urbane.
Spre exemplu, multe orașe la nivel global încep să recunoască și să accepte importanța existenței unor platforme de date la nivelul orașelor. Astfel de platforme care colectează date variate despre activitatea cetățenilor și despre „activitatea” de zi cu zi din oraș pot fi cheia pentru optimizarea serviciilor publice oferite cetățenilor. Însă, un alt factor cheie care contribuie la eficientizarea modului în care sunt prestate serviciile publice de către autorități este și colaborarea și comunicarea permanentă interinstituțională. Iar dacă relațiile dintre instituții se intensifică și schimbul de informații prinde amploare, va apărea nevoia de colaborare în zona de securitate cibernetică și în ceea ce privește adoptarea unor politici de gestionare a datelor.
Schimbări tehnologice pentru orașele inteligente
Soluțiile IoT vor fi unul dintre principalele atuuri ale orașelor inteligente în 2025. Acestea vor fi parte a optimizării serviciilor publice oferite cetățenilor, împreună cu alte instrumente precum metode de calcul hibrid sau modele avansate de analiză a datelor. Orașele se vor axa pe crearea unor centre de date locale (acolo unde încă nu există) care vor reprezenta fundamentul strategiilor de reziliență și de performanță ale orașului. De asemenea, astfel de centre de date vor permite crearea unei rețele TIC (Tehnologia Informației și Comunicațiilor) care are capacitatea de a sprijini prestarea de servicii digitale, administrațiile orașelor putând să gestioneze cu ușurință astfel de servicii în contextul creșterii constante a populației urbane.În termeni de protecție a datelor la nivelul unui oraș, vor fi configurate o serie de standarde privind detectarea atacurilor cibernetice și modalități standard de gestionare și revenire la normal în cazul în care astfel de atacuri au loc.
În termeni de eficiență în servicii publice și în sporirea conectivității, dronele și mașinile conectate vor fi o realitate a anului 2025 și vor fi instrumente esențiale, vizibile și integrate în prestarea de servicii publice sau private.
În zona de mediu, inițiativele „verzi” și protecția mediului înconjurător vor fi obiective cheie. Cu siguranță va fi din ce în ce mai multă energie regenerabilă produsă, mediul înconjurător va fi protejat atât la nivel local, cât și la nivel macro. Un efect pozitiv asupra mediului înconjurător, mai specific asupra calității aerului, este creșterea numărului de autovehicule electrice, dar și mărirea infrastructurii de stații de încărcare pentru acestea. Până în 2025, marea majoritate a orașelor va trebui să aibă propriul plan de acțiune climatică. Totodată, orașele se vor concentra pe politici și proiecte care au drept scop reducerea emisiilor de carbon și reducerea temperaturilor acolo unde este cazul.
Tehnologia 5G își va demonstra până în 2025 utilitatea în sfera utilizării mașinilor conectate, a dronelor sau a altor dispozitive inteligente din orașe.
În ceea ce privește mobilitatea urbană, anul 2025 va fi martor al utilizării autovehiculelor autonome care vor fi integrate în transportul urban și vor face parte din strategiile de mobilitate urbană ale orașelor la nivel global. Taxiuri zburătoare, autobuze autonome sau transport bazat pe tehnologia hyperloop vor fi o realitate a lumii de peste cinci ani în ceea ce privește transportul oamenilor. Pentru că mobilitatea este și va continua să fie un domeniu în care tehnologiile inovatoare reprezintă o „piesă” esențială, orașele și administrațiile vor testa noi modele de transport și vor investi, spre exemplu, în construcția benzilor auto de mare viteză.
Nu în ultimul rând, o altă tehnologie cheie a orașelor inteligente ale anului 2025 va fi tehnologia „digital twin”. Aceasta va fi una dintre cele mai comune pe măsură ce orașele vor conștientiza importanța datelor pentru a crește automatizarea și pentru a da posibilitatea emergenței noilor economii bazate pe date și fluxurilor de venituri. Tot în sfera economică, este foarte probabil ca moneda digitală să stea la baza unei mari majorități de activități economice în orașele inteligente ale anului 2025. Comunitățile urbane vor redefini modul în care se face comerț și modul în care are loc schimbul de bunuri și servicii, iar în acest context, sistemele economice se vor baza pe alte principii.