Nantes a fost desemnată Capitala Europeană a Inovării în 2019, pentru capacitatea sa de a îmbunătăți viața locuitorilor, prin inovație și pentru modelul său de guvernare deschis și colaborativ. Distincția vine cu un premiu în valoare de 1 milion de euro, finanțat de programul de cercetare și inovare al UE – Orizont 2020.
Celelalte cinci orașe clasate Anvers (Belgia), Bristol (Marea Britanie), Espoo (Finlanda), Glasgow (Marea Britanie) și Rotterdam (Olanda) – au primit câte 100.000 de euro pentru a-și promova și extinde practicile de inovare.
În competiție au participat orașe cu peste 100,000 locuitori din țări membre UE și state asociate cu programul Orizont 2030 – reprezentând 28 orașe din 16 țări. Un juriu independent, format din experți din diverse universități, companii, precum și mediul nonprofit și al societății civile a evaluat inițiativele.
Nantes este al cincilea oraș care câștigă acest premiu și al doilea oraș, după Barcelona, care nu este capitala țării pe care o reprezintă.
Premiul, conceput pentru a recunoaște cele mai inovatoare orașe din Uniunea Europeană a fost acordat Johannei Rolland, primarul orașului Nantes, de către Carlos Moedas, comisarul UE pentru Cercetare, Știință și Inovare cu ocazia Zilelor Inovării la Bruxelles, Belgia.
După ceremonia de premiere, primarul orașului a declarat că premiul aparține cetățenilor din Nantes și că recunoaște eforturile lor de a modela viitorul orașului lor
printr-un dialog susținut la nivel local:
„Sunt onorată să primesc Premiul European Capital of Innovation 2019. Pentru mine, aceasta este recunoașterea calității proiectelor noastre privind dialogul cu cetățenii dar și a dinamismului ecosistemului nostru de inovație metropolitană. De exemplu, în legătură cu problema climei, este foarte important să îi includem pe cetățeni la elaborarea politicilor publice, cred că acest lucru a făcut diferența. Premiul i-a încurajat să facă mai mult. Cred că avem responsabilitatea de a inventa în continuare orașele de mâine”, a declarat Johanna Rolland, primarul orașului Nantes.
Jumătate din politicile publice din Nantes sunt dezvoltate în colaborare cu cetățenii săi, folosind dialoguri cetățenești. Nantes abordează inovația punânduși locuitorii în centru, atunci când este vorba despre proiecte și politici noi pentru oraș.
Companiile, experții și oamenii obișnuiți se reunesc la dialogurile cetățenești numite „Marile Dezbateri”, pentru a discuta și dezvolta noi inițiative.
Toată lumea se implică. Spre exemplu, 53.000 de oameni au fost implicați în definirea viziunii Nantes pentru o tranziție energetică de care să beneficieze toți locuitorii.
Inițiativa vizează utilizarea a 100% din resurse regenerabile locale și este condusă în totalitate de cetățeni. În cadrul acestei tranziții, 600 de locuitori au investit 120.000 de euro pentru a construi o centrală de energie regenerabilă, numită MIN à Watt, care este compusă din 3000 m de panouri solare, amplasată pe
acoperișul unei piețe cu produse proaspete din oraș.
Nantes City Lab ajută la testarea noilor proiecte, tratând orașul ca un loc de joacă pentru experimente. Inițiativa a dat naștere la 16 proiecte, inclusiv o casă socială tipărită
3D, construită în doar 3 zile, sau un autobuz autonom alimentat exclusiv de un drum solar. „Fabrica creativă” – un sprijin pentru industriile creative și culturale și „Fabrica de eco-inovare” – un program care selectează proiecte precum colectarea de bio-reziduuri din restaurante și birouri, cu remorci pentru biciclete pentru compostarea locală sunt doar două dintre exemplele proiectului.
Glasgow este cel mai mare port maritim din Scoția și dispune de primul sistem de canale inteligente din Europa. Sistemul este centrat în jurul canalului Forth & Clyde, deschis inițial în 1790. Acesta va utiliza senzori pentru a obține avertismente meteo în cazul unor precipitații abundente.
Acest lucru va declanșa automat scăderea nivelului apei din canal pentru a oferi spațiu pentru colectarea surplusului de apă de la suprafață. Ideea este să absoarbă și să gestioneze apa într-un mod controlat, transformând Glasgow de Nord într-un așanumit oraș cu bureți.
Finlanda are un plan de a antrena 1% din populația sa în domeniul Inteligenței Artificiale, obiectiv amplificat de activitățile celui de-al doilea cel mai mare oraș, Espoo.
Orașul a lansat în 2019 un camion care are la bază Inteligența Artificială și care face turnee în Espoo și în restul țării, pentru a ajuta cel puțin 10.000 de oameni să învețe importanța datelor și a algoritmilor, printr-un joc de tipul escape room unde este necesară îndeplinirea a trei sarcini.
Espoo folosește deja Inteligența Artificială și datele personale ale locuitorilor. De asemenea, orașul a provocat copiii de școală să pirateze sistemul informatic al orașului printrun curs numit Hack with Espoo. Scopul acestei inițiative a fost acela de a găsi noi modalități de a păstra informațiile orașului în siguranță, prin testarea capabilităților securitare de tip crowd-sourcing și, de asemenea, de a-i învăța pe tineri despre hacking-ul etic.
Zona inteligentă Antwerp este situată în cartierul Sint-Andries, cartier cu străzi rezidențiale înguste, magazine și cafenele pline de viață. Senzorii și camerele sunt amplasate în zonă pentru a testa idei precum iluminatul
public inteligent, care luminează doar zonele care sunt utilizate și oferă lumină suplimentară pe vreme rea. Au și o aplicație care oferă informații, prin e-mail sau text, despre situația meteo, pentru a avertiza oamenii despre
valurile de căldură. Camerele sunt folosite pentru a urmări numărul pietonilor care traversează străzile atunci când culoarea semaforului este roșie, pentru a înțelege de ce se întâmplă acest lucru și pentru a reduce traversarea neregulamentară.
Festivalul pentru locuințe Bristol este o inițiativă veche de cinci ani, menită să redefinească sensul cuvântului „acasă” și să ofere soluții de achiziție de locuințe inovatoare și accesibile. Lansat în 2018, are în prezent două proiecte în derulare. Unul dintre proiecte vizează construirea a 11 case prefabricate pe stâlpii numiți ZEDpods, deasupra unei parcări existente, pentru persoanele fără adăpost.
Al doilea proiect, va viza construirea a 31 de case modulare noi, într-o acțiune numită LaunchPad dedicată studenților și tinerilor. Festivalul cuprinde, de asemenea, conferințe, prezentări și evenimente, care abordează probleme precum lecțiile învățate din construcția modulară.
Rotterdam este cel mai mare port din Europa cu multe clădiri abandonate, care nu mai sunt folosite în scopul lor inițial. Orașul transformă aceste foste fabrici și alte clădiri în hub-uri de inovare pentru start-up-uri și antreprenori pentru a experimenta noi idei de afaceri.
Un exemplu este BlueCity, o fostă piscină tropicală, care este acum casă pentru antreprenorii, care lucrează la economia circulară, unde materialele reziduale dintrun proces sunt folosite ca materie primă pentru altul.
Compania Outlander Materials, transformă fluxurile de deșeuri de la fabricile de bere într-un nouă oportunitate. În altă parte, în oraș, PortXL este un accelerator de pornire,
care are ca scop creșterea inovației în industria maritimă globală.