Programul Casa Verde – Situație statistică

programul casa verde

Programul Casa Verde – Numărul românilor care aleg energia regenerabilă este în creștere

La solicitarea Smart City Magazine, Administrația Fondului pentru Mediu ne-a transmis cele mai recente date colectate. Acestea arată interesul tot mai ridicat al
românilor pentru trecerea la energia regenerabilă. Scopul programului Casa Verde îl reprezintă creșterea eficienței energetice, îmbunătățirea calității aerului și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, prin utilizarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică necesară consumului propriu și livrarea
surplusului în sistemul energetic național.

O noutate față de anii precedenți este faptul că 2019 este primul an în care se desfășoară Programul privind instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică, în vederea acoperirii necesarului de consum și livrării surplusului în rețeaua națională (Programul ”Casa Verde Fotovoltaice”).
Sesiunea de înscriere a solicitanților persoane fizice a fost deschisă începând cu data de 10 septembrie 2019.

Sumele alocate regiunilor în cadrul Programului, destinate
înscrierii solicitanților, sunt următoarele:
Regiunea București -Ilfov – 80.000.000 lei;
Regiunea Nord-Est – județele Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui – 81.980.000 lei;
Regiunea Sud-Muntenia – județele Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman – 72.880.000 lei;
Regiunea Sud Vest – județele Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea – 53.240.000 lei;
Regiunea Vest – județele Arad, CarașSeverin, Hunedoara și Timiș – 52.200.000 lei;
Regiunea Nord Vest – județele Bihor, Bistrița – Năsăud, Cluj, Sălaj, Satu Mare și Maramureș – 65.540.000 lei;
Regiune Centru – județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu – 62.880.000 lei;